BRAȘOV. De șase ani luptă cu statul italian care i-a luat doi copii

Speranța Stoica este o mamă care își cere cu disperare copilul înapoi acasă, la Brașov, în timp ce statul italian, prin serviciile sociale, l-a declarat adoptabil, ca și pe sora sa, ce a devenit deja fiica unor italieni. Îl vrea înapoi, chiar dacă băiatul, Sorin Manex Ciuraru, suferă de un handicap grav: hidrocefalie, care neoperată la timp, a dus  la macrocefalie (dimensiunea mare a capului) și la afectare cerebrală, cauză a pierderii unor abilităţi fizice şi psihice, în urma presiunii intracraniene datorate excesului de lichid şi nedistribuirii lui corespunzătoare în sistemul nervos. Părinții l-au dus în Italia, pentru a fi operat gratuit, fiindcă în România nu au găsit înțelegere, ba mai mult, spun ei, li s-au cerut bani pentru a fi operat. Însă la doua intervenție chirurgicală, copilul, care atunci avea cinci ani, a fost deja preluat de statul italian. La fel și surorile lui, două fetițe mai mari pe care părinții le luaseră cu ei în Italia, fiindcă nu aveau cu cine să le lase. Pe una au pierdut-o definitiv, a fost deja adoptată de o familie de italieni, iar acum și Sorin este pe lista celor care pot avea părinți noi. Doar o fată mai este acum la Brașov, în grija părinților, care s-au mutat cu ea de pe Cărămidăriei la Sânpetru.

„N-ai fire de păr în cap câți bani îți trebuie pentru operație”

Depistarea şi tratamentul prompte pot preveni toate tulburările generate de hidrocefalie, permiţând copilului să se dezvolte normal din punct de vedere fizic şi psihic. Ulterior pot apărea dificultăţi de învăţare sau de dobândire a unor abilităţi, dar intervenția în primele trei luni de viață este salvatoare. Speranța spune că a vrut să facă asta, dar s-a izbit de refuzul medicilor din România. „Am fost şi la Timişoara, şi la București și profesorul de acolo, neurochirurg, mi-a spus: «Nu ai tu fire de păr în cap câți bani îți trebuie pentru operația asta!». Am încercat să fac rost de bani peste tot, de la primărie, de la asociații, fundații, mi-au cerut tot felul de acte, de dovezi, dar tot nu m-au ajutat. Am aflat apoi că în Italia se face operația și nu costă nimic, am fost și l-au operat, a fost bine, dar deja băiatul avea trei ani. Asta se întâmpla în 2007. Mi-a spus doctorul să mergem după doi ani la control, ne-am dus în mai 2009 și ne-a programat pentru operație în august”, rememorează femeia.

Luați de pe stradă și acuzați de cerșetorie

19 august 2009 este ultima zi în care părinții și cei trei copii (alți doi, mai mari, rămăseseră la Brașov) au mai fost împreună. Speranța povestește că din mai până în august a căutat din nou sprijin financiar la instituțiile statului și la ONG-uri din Brașov și nu numai, dar s-a ales doar cu promisiuni. „M-am dus și la Protecția Copilului și am spus că vreau să las fetele pentru trei luni cel mult, cât mergem cu Sorin în Italia la operație, că nu am cu cine să le las și sunt mici. Mi-au spus că le pot da lor, dar foarte greu le mai iau înapoi. Așa că le-am luat și pe ele cu noi”, spune femeia. În acea zi de 19 august, pe când, spune femeia, se îndreptau spre spital, Poliția din Roma i-a ridicat pe cei cinci din stradă, acuzându-i pe părinți că cerșeau, exploatând malformațiile băiatului lor aflat în cărucior, pentru a stârni mila trecătorilor. „Nu cerșeam. Mi-a dat o femeie doi euro când l-a văzut pe Sorin în cărucior cum arată”, se apără mama copiilor. Fetițele – despre care polițiștii italieni au consemnat că erau transpirate și plângeau – au fost instituționalizate într-o casă familială, iar băiatul internat în secția de pediatrie a Spitalului Gemelli. O săptămână mai târziu, Tribunalul pentru minori din Roma a suspendat autoritatea părintească asupra copiilor a celor doi, Speranța Stoica și Dănuț Napoleon Ciuraru, cercetați în libertate pentru cerșetorie, l-a numit tutore pe primarul Romei, delegând serviciile sociale să le stabilească un reprezentant legal, interzicând plecarea minorilor și dispunând ca vizitarea lor să se facă doar sub supraveghere.

Copilul a fost operat de mai multe ori

Dus la spital, Sorin a fost operat, apoi transferat, în septembrie 2009, într-o instituție socială, unde a primit îngrijiri medicale specializate de la același personal al Spitalului Gemelli. Aceștia au notat în raport: „Copilul părea în stare vizibilă de malnutriție, cu un cap absurd de mare pe un corp de mărimea unui copil de doi ani, slab, încât i se vedea scheletul prin piele, cu unghii foarte lungi și murdare, cu o stare generală și fizcă, care indica o condiție de neglijență gravă și de maltratare”, băiatul fiind diagnosticat și cu scabie (râie). În ianuarie 2011, Tribunalul pentru minori din Roma cere Serviciului Social „să identifice un nucleu familial adecvat pentru plasarea minorului”, deoarece a fost constatată situația medicală gravă și incompetența părinților de a răspunde pozitiv la această situație”, în aprilie 2011 demarează procedura de constatare a abandonului minorului, iar două luni mai târziu băiatul este încredințat unei familii sociale, prin aceeași decizie, sora lui, Tina, fiind declarată adoptabilă.

Părinții „iresponsabili” primesc o fetiță înapoi

Între timp, în țară, părinții vând ce pot și se împrumută, pentru a plăti avocații italieni care să-i ajute să-și ia înapoi copiii, dar din păcate, doar una dintre fetițe, Larisa Bianca, le este reîncredințată, cealaltă ajungând să aibă familie adoptivă. Mai trec alți doi ani și, după ce sunt audiați de judecătorii pentru minori, părinții, care cer insistent să le fie redat copilul, reușesc, în iunie 2013, să se întâlnească cu Sorin, care – după cum notează magistrații din Peninsulă – a făcut progrese încurajatoare, datorită terapiilor de recuperare și intervențiilor chirurgicale suportate de familia italiană care îl primește în continuare în plasament. În aprilie 2014, părinții cer să din nou să fie lăsați să-și aducă fiul în România, dar serviciile sociale reiau împotriva lor acuzațiile de neglijență, pentru că nu l-au operat la timp și pentru starea de malnutriție și de neîngrijire în care se afla copilul când le-a fost luat.

Abia în 30 octombrie 2014, instanța primește cererea de repatriere a minorului, formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (devenită ulterior ANPDCA, incluzând în titulatură și „Adopție”), în care se menționează că o cerere similară fusese înaintată Ministerului de Interne italian, în 2010… La ședința de judecată din septembrie 2015 este prezent și Consulul României la Roma, care cere amânarea pentru a putea să-l vadă personal pe copil, lucru ce nu era posibil la acel moment, întrucât Sorin tocmai fusese operat din nou. O lună mai târziu, în absența consulului român, avocații părinților cer din nou repatrierea, în timp ce serviciile sociale îi acuză că tocmai această dorință de a-l duce înapoi în țară, ignorând pericolele la care l-ar expune prin transfer, dovedește lipsa lor de responsabilitate, ce completează incapacitatea lor de a-l îngriji adecvat: „Posibilitatea ca micuțul să se întoarcă în țara de origine, România, în absența structurilor medicale dotate cu acest tip de asistență, ar pune în pericol viața copilului”; „este indispensabil ca micuțul să fie susținut de un context medical adecvat care să poată să-i asigure dezvoltarea psihologică corectă”. Sunt reluate și celelalte acuzații privind neglijența părinților și exploatarea minorului pentru cerșetorie. Tribunalul decide să declare starea de adoptabilitate a minorului, sentința fiind înregistrată în noiembrie 2015.

Rămâne întrebarea: de ce, dacă părinții au fost declarați iresponsabili și incapabili să își exercite obligațiile, aceleași servicii sociale și același tribunal le-au dat o fetiță înapoi?

„Dragostea părinților nu se înlocuiește cu nimic”

Acum, mama lui Sorin, care a apelat la un avocat român, se pregătesşte să plece din nou în Italia, unde soţul ei lucrează cu ziua, pentru a continua bătălia în instanță. Am întrebat-o pe mamă dacă nu crede că invocatul principiu „interesul superior al copilului” ar fi ca acesta să rămână în Italia și să fie adoptat de o familie de acolo. Mai ales că are acel grav handicap. Lăcrimând și frământând în mâini cele două poze care i-au mai rămas de când Sorin era mic, Speranța ne-a spus: „E copilul meu. Și el vrea acasă. Pot să am grijă de el. De aceea ne-am și mutat în Sânpetru, la bunica soțului meu. Dragostea părinților nu se înlocuiește cu nimic”. 

Demersuri fără vreun rezultat

Am solicitat un punct de vedere ANPDCA, reprezentană la Brașov de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC). „Cazul minorului de 12 ani, Sorin Manex Ciuraru, a intrat în atenția DGASPC în 2010, la sesizarea ANPDCA, cu privire la repatrierea acestuia, întrucât părinții au fost cercetați în libertate pentru implicarea minorului în cerșetorie și le-au fost suspendate drepturile părintești, iar minorul a fost preluat în sistemul de protecție pe teritoriul statului italian. De la acea dată până în prezent, Direcția a purtat corespondență cu ANPDCA și a întreprins toate demersurile necesare în vederea repatrierii copilului, însă fără rezultat. Din ultima hotărâre emisă de Tribunalul pentru minori din Roma reiese faptul că pentru minorul în cauză s-a declarat starea de adoptabilitate, iar din ultima informare de la ANPDCA rezultă că Secția consulară a Ambasadei României în Republica Italiană va solicita oficial Tribunalului comunicarea hotărârii luate de instanță ca urmare a ultimei ședințe de judecată”, a declarat Dinica Calancea, coordonatoarea Serviciului de intervenție în regim de urgență din cadrul DGASPC Brașov.