BRAŞOV. De ce a fost achitat primarul George Scripcaru în Dosarul „Skoda”?! Iată MOTIVAREA Tribunalului
Pe site-ul Tribunalului Braşov a fost publicată, astăzi, motivarea sentinţei în Dosarul „Skoda”, în care primarul George Scripcaru a fost trimis în judecată şi achitat pentru abuz în serviciu. În motivare se detaliază ce acuzaţii au adus procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ce au declarat martorii, ce documente au fost luate în considerare ca dovezi şi nu în ultimul rând, de ce a considerat instanţa că se impune achitarea primarului Braşovului şi condamnarea fostului director al RATBV, Cristian Radu (care a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani). Amintim că sentinţa dată pe data de 1 iulie 2019 de Tribunalul Braşov a fost atacată cu apel şi că judecata va continua în instanţa superioară.
Motivarea Tribunalului Braşov poate fi găsită AICI, completând la speţă „123/S” (vezi FOTO 2)!
Date din rechizitoriu
În acest dosar penal, al treilea pe numele primarului municipiului Braşov, George Scripcaru a fost deferit justiției pentru abuz în serviciu în formă continuată și participație improprie la această infracțiune, iar Cristian Radu, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2007 – 2015, primarul și-ar fi exercitat influența asupra directorului de atunci al RATBV și l-ar fi determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziția Primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.
Scopurile urmărite de edil ar fi fost de a folosi el mașinile respective, fără a plăti costurile pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații).
„Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiași persoane din conducerea R.A.T. Brașov ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului. Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea de foloase necuvenite pentru acesta, constând în faptul că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă”, au informat reprezentanţii DNA.
În același context, în perioada 2013-2015, inculpatul Radu Cristian ar fi dispus întocmirea și semnarea unei convenții prin care s-a acordat folosința gratuită a mașinii în interesul personal al edilului și ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru întreținerea acesteia.
„Prin acest demers, inculpatul Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T. Brașov concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Scripcaru George constând în utilizarea autoturismului fără suportarea costurilor de întreținere. Consecința acestei conduite infracționale a edilului fost prejudicierea societății respective cu 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Brașov RA s-a constituit parte civilă în procesul penal”, se arată în comunicatul DNA de la vremea trimiterii în judecată a celor doi inculpaţi.
Instanța a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George și menţine măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului la două unități bancare, măsură instituită prin ordonanţa din data de 26 septembrie 2016.
Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Radu Cristian și îl obligă pe inculpat să plătească părţii civile suma de 8.746,8 lei cu titlu de despăgubiri şi respinge celelalte pretenţii formulate de partea civilă.
Amintim că, pe 20 februarie a.c., George Scripcaru a fost achitat (de Tribunalul Covasna) şi în Dosarul „Farmacia”, însă decizia nu este definitivă – detalii AICI!
În al treilea dosar penal al primarului Braşovului, „Tetkron”, se aşteaptă pronunţarea Curţii de Apel Braşov (pe 11 martie).
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.