Dosare

BRAȘOV. Dan Cămârzan este internat din nou la Psihiatrie

 

Tribunalul Brașov a revocat sâmbătă măsura arestării preventive „sub puterea căreia se află inculpatul Cămârzan Dan Cristian – deţinut în Arestul IPJ Brașov în baza mandatului de arestare preventivă nr.16/17.05.2019 emis de Tribunalul Braşov”. Instanța a procedat astfel pentru că a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului într-o unitate medicală psihiatrică. Decizia de revocare a măsurii preventive poate fi contestată până luni, la ora 11.30. În termen de 5 zile de la pronunţare se poate face contestație în ceea ce priveşte internarea medicală, măsură executorie. După rămânerea definitivă a dispoziţiilor menționate, instanța dispune transferul de îndată al inculpatului într-o unitate medicală de specialitate stabilită de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov.

Afaceristul Dan Cămârzan, care este acuzat că şi-a ucis bunica în data de 6 mai, este cercetat pentru „omor” în forma violenţei în familie. Pe 16 mai, în timp ce inculpatul se afla în arest preventiv, magistraţii Tribunalului Braşov au admis o solicitare formulată de procurori privind internarea nevoluntară a lui Cămârzan, pentru a i se efectua expertiza psihiatrică şi a se stabili dacă era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când şi-a omorât bunica, prin sugrumare.

Citiți și:

BRAŞOV. Afaceristul Dan Cămârzan rămâne în arest preventiv încă o lună


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare