Dosare

BRAȘOV. Câștig în instanță pentru doctorul Alexandru Grigoriu, exclus de la concursul pentru șefia Spitalului de Psihiatrie și Neurologie

 

Tribunalul Brașov s-a pronunțat în favoarea doctorului Alexandru Grigoriu, care a fost exclus de la concursul de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Judecătorii au admis acţiunea în contencios administrativ formulată de acesta în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Județean Brașov și Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie.

Potrivit deciziei publicate pe site-ul Tribunalului Brașov, instanța anulează rezultatul negativ al selectării dosarului depus de reclamant în vederea înscrierii la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.

De asemenea, „anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei din 24.05.2019 în ce îl priveşte pe reclamant. Obligă pe pârâţii Consiliul Judeţean Braşov şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, să îl declare admis pe reclamantul Grigoriu Ioan Alexandru în procedura de selectare a dosarului de înscriere la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, a Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, excepţie invocată prin întâmpinare de acest pârât. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov. Obligă pârâţii în solidar să achite reclamantului 50 lei şi 5.950 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune Tribunalul Braşov. Pronunţată azi 11.09.2019, prin punere a soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 NCPC”, scrie în decizia Tribunalului.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Drept la replică! De ce a fost îndepărtat dr. Alexandru Grigoriu de la conducerea Spitalului de Psihiatrie și Neurologie?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button