Dosare

BRAȘOV. Aristotel Căncescu, condamnare în dosarul privind mita electorală

 

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, Claudiu Coman, Cristian Emil Cirică, Radu Ispas și Răzvan Iosif au aflat, astăzi, sentința în primă instanță, în dosarul penal „Bani pentru partid”.

Căncescu a primit trei ani și trei luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de șase ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată. Inculpatul a fost reţinut la 26.10.2016, arestat la domiciliu de la 27.10.2016 la 30.10.2016 şi arestat preventiv de la 1.11.2016 la 21.12.2016. 

Claudiu Coman a primit doi ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de cinci ani, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată.

Cristian Emil Cirică, la data faptei director al Direcției investiții, urbanism și amenajarea teritoriului, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de trei ani și șaae luni, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată.

Aceeași pedeapsă i-a fost aplicată și lui Radu Ispas, la data faptei administrator public al județului Brașov.

O pedeapsă de doi ani și șase luni cu suspendare, cu termen de supraveghere de patru ani, a primit Răzvan Iosif, fost vicepreședinte PSD, care la data faptei era administratorul unei companii care vindea softuri educaționale, a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare.

Cei patru ar avea de plătit 445.000 de lei către Consiliul Județean Brașov (sumă care va fi actualizată cu valoarea inflației), acesta fiind prejudiciul cauzat prin alocarea sumelor de bani din fondul de rezervă către UAT Sânpetru, Ucea şi Şercaia.

Însă decizia Tribunalului Brașov poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În dosar a fost trimisă în judecată și Aurelia Popescu, dar aceasta a decedat în 2017.

Sentința poate fi găsită AICI.

VEZI ȘI:

UPDATE BRAȘOV. Căncescu şi Coman, acuzaţi de mită electorală

BRAŞOV. Căncescu, reţinut de DNA! Claudiu Coman, sub control judiciar!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button