Dosare

BRAȘOV. Amânări în dosarul în care Aristotel Căncescu a primit 7 ani de închisoare / Cu cazurile „Farmacia” și „Skoda” ce se întâmplă…

 

Recursul în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, anul trecut, înaintează cu greu, la Curtea de Apel Brașov.

Cea mai recentă amânare a cauzei a fost înregistrată zilele trecute, când s-a stabilit un nou termen – 15 februarie. În fapt, la data de 13 ianuarie, instanța a amânat cauza în vederea administrării probelor.

Amânări au fost înregistrate și anul trecut, pe 2 decembrie, 4 noiembrie, 7 octombrie și 9 septembrie.

Aristotel Căncescu a fost condamnat la 7 ani de închisoare de către magistrații de la Tribunalul Brașov, după mai multe amânări înregistrate inclusiv pe fondul pandemiei. 

Dosarul – care privește atribuirea, pare-se ilegală, a unor contracte, pe când Căncescu era președintele CJ Brașov – îi mai are ca inculpați pe Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirică, Ion Diniță, Viorel Costea, Ioan Boțoman, Maria Gheorghieș, Radu Petru Ispas, Mircea Constantin Popa, Gabriel Bâgiu, Bogdan Aurelian Rusu, SC Canaris SRL, SC Canaris SRL prin administrator judiciar Top Expert SPRL prin reprezentant legal și SC Canaris SRL prin administrator judiciar Pro Insolv IPURL.

Dosarul a ajuns la Tribunalului Braşov după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe, luând act de faptul că Diniţă şi-a dat demisia din Parlament. În acest context, ÎCCJ nu mai avea competență să judece acest caz. Detalii despre dosar – AICI

Pe de altă parte, mâine va avea loc termen, tot la Curtea de Apel Brașov, în dosarul în care Căncescu și fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, sunt judecați în dosarul „Farmacia”, în care au fost achitați de magistrații de la Tribunalul Covasna. Și în acest dosar s-au înregistrat mai multe amânări, la Curtea de Apel Brașov, începând cu luna septembrie a anului trecut. Ultima amânare a avut loc pe 9 decembrie 2020, în vederea administrării probelor propuse, fiind stabilit termenul de mâine. Detalii despre dosar – AICI!

În dosarul Skoda al fostului primar, care se află în faza de recurs la Curtea de Apel Ploiești, a fost termen de judecată ieri, însă s-a amânat cauza până la data de 4 februarie, pentru continuarea administrării probei cu martori. Și în acest caz, Scripcaru a fost achitat. Pe de altă parte, fostul director al RATBV, Cristian Radu, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa de pe data de 1 iulie 2019 a Tribunalului Braşov a fost atacată cu apel, iar cauza ar fi trebuit să fie soluționată de Curtea de Apel Brașov, dar dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Ploiești. Detalii despre dosar – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button