Dosare

BRAȘOV. Acțiune judiciară față de doi procurori „pentru mai multe abateri disciplinare”

 

Inspecţia Judiciară cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-i sancționeze pe procurorii Claudiu Sandu şi Bogdan Codreanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brasov, „pentru mai multe abateri disciplinare”.

Potrivit unui comunicat transmis astăzi, în cazul procurorului Codreanu Bogdan, inspectorii judiciari au reţinut că, „luând la cunoştinţă de existenţa unei plângeri penale adresate Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, ce viza modul de efectuare a urmăririi penale într-un dosar pe care îl instrumenta, nu ar fi înţeles să formuleze o declaraţie de abţinere, efectuând în schimb numeroase demersuri către SIIJ, sub pretextul soluţionării dosarului mai sus menţionat, în scopul aflării conţinutului acesteia“.

Cu privire la prim procurorul Claudiu Sandu, Inspecţia susține că „ar fi dat «girul de legalitate» acelor demersuri întreprinse de procurorul cu funcţie de execuţie, în scopul aflării unor informaţii ce serveau satisfacerii intereselor personale şi nu în scopul aflării adevărului în cauza penală aflată în instrumentare şi nu ar fi înţeles să formuleze o declaraţie de abţinere de la verificarea rechizitoriului emis în aceeaşi cauză”.

În comunicatul de presă este menționat și faptul că „în cazul ambilor procurori s-a reţinut că nu s-au conformat dispoziţiei cu caracter administrativ, emisă în conformitate cu legea, comunicată ierarhic, refuzând să trimită documentele solicitate la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Totodată, sursa citată menţionează că, în cazul procurorului Bogdan Codreanu, s-a reţinut că ar fi emis un act după dezinvestirea sa şi sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu, respectiv o ordonanţă de aplicare a sancţiunii amenzii judiciare faţă de procurorul şef al SIIJ, încălcând astfel, cu ştiinţă, prevederile Codului de Procedură Penală.

De asemenea, arată Inspecția Judiciară, în cazul prim-procurorului Claudiu Sandu, s-a reţinut lipsa controlului efectiv de legalitate asupra măsurii dispuse de procurorul cu funcţie de execuţie.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorilor în cauză.  

Precizăm că cei doi procurori sunt printre cei care au protestat față de repetatele imixtiuni ale PSD-ALDE în justiție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare