Dosare

Arestați pentru pornografie infantilă. Au folosit minore la videochat

 

Mai multe persoane bănuite că ar fi exploatat două minore prin activități de videochat sunt cercetate pentru pornografie infantilă, anunță DIICOT și Poliția Română. Trei persoane au fost arestate. 

În perioada 6-15 septembrie, s-au efectuat şase percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de pornografie infantilă. Astfel, au fost depistate și ridicate în vederea cercetărilor înscrisuri, agende, sisteme informatice, tablete, telefoane mobile utilizate la săvârșirea de infracţiuni.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna septembrie 2015, un bărbat de 22 de ani, împreună cu o minoră, în vârstă de 16 ani, au început să practice activități de videochat, într-un imobil imobil închiriat de la un bărbat de 36 de ani. Pentru înregistrarea minorei pe un site de videochat, ar fi fost folosite date de identificare false. De asemenea, există indicii că, pentru crearea contului pe site și pentru editarea pozelor profilului ar fi fost ajutați de un alt bărbat, de 31 ani și de o femeie, de 27 ani. Conform înțelegerii, bărbații de 36 și 31 de ani, împreună cu femeia de 27 de ani, primeau 40% din câștiguri, diferența de 60% fiind încasată de bărbatul de 22 de ani”, au relatat anchetatorii. 

Începând cu luna mai 2016, bărbatul de 22 de ani ar fi recrutat încă o minoră, în vârstă de 17 ani, pe care, în perioada mai-iunie 2016, ar fi exploatat-o în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice.

Procurorii DIICOT Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor celor doi bărbați de 22, respectiv 36 de ani, precum și a femeii de 27 de ani,  ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău dispunând arestarea preventivă a celor trei pentru o perioadă de 30 de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button