Delicte

Video. Percheziții în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală la prestarea de servicii stomatologice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Brașov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Acțiunea are loc în cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.

„Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, iar la finalul activităților, mediile de stocare, înscrisurile, obiectele sau alte bunuri de interes identificate vor fi ridicate, în vederea completării materialului probator cu privire la activitatea derulată de reprezentanții unei persoane juridice, care au omis înregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor realizate din prestarea serviciilor de medicină dentară.

În baza înscrisurilor contabile și extracontabile care vor fi ridicate, urmează a fi stabilit și prejudiciul cauzat bugetului de stat”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brașov – inspector principal de poliție Daniel Zontea.

https://youtu.be/7_Gox7CzHAg

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button