Delicte

BRAȘOV. Telefon furat dintr-un autoturism

 

Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiști, iar astăzi a fost arestat preventiv, după ce ar fi furat un telefon mobil, dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului Brașov.

Polițiștii au fost sesizați ieri noapte, în jurul orelor 3.00, cu privire la furtul ce ar fi fost comis în intervalul orar 00.45 – 03.00.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov, autorul faptei a fost identificat la scurt timp după comiterea faptei, pe raza municipiului Codlea, județul Brașov, acesta fiind un tânăr în vârstă de 19 ani. La vederea cadrelor de poliție, acesta a fugit, context în care s-a procedat la urmărirea și somarea acestuia, iar după aproximativ 2 km, autorul a fost imobilizat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Astăzi, instanța a dispus măsura arestării pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov continuă cercetările în caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button