Cultură

Zece ghizi-personaje istorice vor anima Centrul Vechi al Braşovului, timp de o lună

 

Piaţa Sfatului va prinde viaţă în perioada 19 septembrie – 23 octombrie, datorită prezenţei a zece ghizi-personaje istorice marcante ale Braşovului care vor sta la dispoziţia localnicilor şi a turiştilor atât pentru a le povesti fragmente de istorie şi a le răspunde la întrebări, cât şi pentru fotografii.

Este vorba despre un proiect cultural – „Istoria la persoana întâi” – iniţiat şi coordonat de Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov, cu ajutorul Primăriei Braşov şi al Asociaţiei Cultour.

Datorită acestui proiect, trecătorii vor putea să-i cunoască îndeaproape pe: Johannes Honterus, Diaconul Coresi, Apollonia Hirscher, Michael Weiss, George Bariţiu, Andrei Mureşanu, Mişu Popp, Elena Mureşianu, Maria Baiulescu şi Aprily Lajos. 

În prezent, Asociaţia Cultour este în căutarea a zece braşoveni care să intre în pielea personalităţilor enumerate. Ulterior, timp de o săptămână, cele zece persoane alese să devină ghizi-personaje vor fi instruite (vor afla mai multe lucruri despre personalitatea pe care o vor interpreta, despre conduita sa, despre evenimentele care au marcat Braşovul în ultimele secole), pentru a le putea oferi localnicilor şi turiştilor un moment de istorie deosebit, după cum a explicat reprezentanta asociaţiei, Simona Ciuraru. Sesiunea de instruire va avea loc în perioada 12-16 septembrie şi va avea o componentă culturală-istorică şi una dramatică-teatrală.  

Braşovenii care vor intra în rolul acestor personalităţi din secolele XVI-XIX vor fi îmbrăcaţi în costume specifice epocii.

„Ghizii-personaje istorice îi vor aştepta cu bună dispoziţie, poveşti şi istorii braşovene”, a explicat şi Cristina Seitz, manager de proiect, Muzeul „Casa Mureşenilor”.

Cele zece persoane care vor fi alese să joace rolul personalităţilor istorice vor lucra pe bază de contract de muncă încheiat pe perioadă determinată.

Valoarea totală a proiectului este 39.370 de lei, din care contribuţia Primăriei este de 31.250 lei, iar contribuţia muzeului este de 8.120 lei, conform viceprimarului Costel Mihai.

 

FOTO: Simona Ciuraru – de la Asociaţia Cultour (stânga), Cristina Seitz – manager de proiect Muzeul Casa Mureşenilor (partea centrală), Valer Rus – directorul Muzeului Casa Mureşenilor (partea centrală) şi viceprimarul Costel Mihai.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare