[ViDEO] BRAŞOV. O dramă romantică ce a făcut istorie la Oscar
Câte o clapă pentru fiecare lecție. Acesta este trocul pe care îl acceptă Ada McGrath (Holy Hunter), pentru a-și recupera mult iubitul instrument. Ada este o văduvă din Scoția ce sosește în sălbatica Noua Zeelandă împreună cu fiica ei Flora (Anna Paquin) spre a începe o căsătorie aranjată. Ada a încetat să mai vorbească încă din copilărie din motive pe care nici ea nu le cunoaște prea bine. Povestea sugerează că ar fi vorba de o traumă a copilăriei, însă nu este foarte clar acest lucru. Muzica pe care pianulo produce sub mâinile Adei a fost tot timpul forma de exprimare în care aceasta s-a simțit cel mai bine. Însă iat-o acum în sălbăticia neo-zeelandeză, pusă în situația de a accepta o căsătorie pe care nu și-o dorește, de dragul iluziei că avea un cămin ce îi va oferi un sentiment fals de apartenență. Căsătoria aranjată de tatăl său este cu fermierul Alisdair Stewart (Sam Neill), un om brutal, pentru care pianul reprezintă doar corvoadă pe care trebuie să o care o lungă bucată de drum de la țărm la casa sa. Pentru a scăpa de această corvoadă, Alisdair vinde pianul unui excentric pe nume George Baines (Harvey Keitel), un alb analfabet care trăiește alături de băștinașii maori. Ada este hotărâtă să își recupereze pianul, așa că se lasă sedusă de către Baines într-un joc pasional și periculos cu o miză mult mai mare decât pare la prima vedere.
„Pianul” este regizat de Jane Campion, o cineastă din Australia care s-a bucurat de faimă internațională odată cu lansarea acestui film. „Pianul”, lansat în 1993, a câștigat trei premii Oscar importante: cea mai bună actriță în rol principal pentru Holly Hunter, cea mai bună actriță în rol secundar pentru Anna Paquin care avea vârsta de 11 ani la acel moment și premiul pentru cel mai bun scenariu original acordat lui Jane Campion. Acesta din urmă este un premiu care a intrat în istorie prin faptul că Jane Campion a devenit prima femeie care să câștige prestigioasă statuetă pentru o altă categorie în afara celor de actorie – până acum doar două femei au reușit acest lucru, cealaltă fiind Sofia Coppola pentru „Lost in translation”. De asemenea, Jane Campion a devenit prima femeie din istoria premiilor Oscar care să fie nominalizată la categoria de regie. Deși premiile există încă din anul 1929, prima și singura femeie care să câștige statueta pentru regie a fost Kahtryn Bigelow în 2010 pentru „The hurt locker”, 81 de ani mai târziu. Reperele istorice pe care acest film le-a creat merg mai departe de atât: Jane Campion a fost prima și până acum singura regizoare care să câștige mult râvnitul Palm D’Or la festivalul de la Cannes.
Sunteţi aşteptaţi astăzi, de la ora 20:00, la Librăria Șt. O. Iosif, pentru a deschide sezonul de primăvară cu un film romantic ca nici un altul: „Pianul”, un film de Jane Campion. Intrarea este liberă!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.