Cultură

[ViDEO] BRAȘOV. Ascultați sunetul magnific al unui Stradivarius!

  • IMG_0155_212684.JPG
  • IMG_0166_212685.JPG
  • IMG_0170_212686.JPG
  • IMG_0161_212687.JPG
  • IMG_1285_212689.JPG
  • IMG_0158_212690.JPG
 

„Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist ca aceea de a cânta pe o vioară ieșită din mâinile lui Antonio Stradivari. Încă de când eram mic le-am ascultat sunetul (în înregistrările unor violoniști celebri precum David Oistrach, Arthur Grumiaux sau Zino Francescatti) și am visat la ele. Zicala «fii atent la ce visezi, căci s-ar putea ca visul să devină realitate!» s-a adeverit. Astfel, în 2007, într-o frumoasă dimineață de noiembrie, am primit vioara la care râvnește orice violonist român: Stradivarius Elder-Voicu.

Însuși numele ei vorbește despre un trecut plin de succese; cu siguranță nu este deloc ușor să te știi succesorul marelui nostru violonist Ion Voicu. Eu am luat-o ca pe o provocare; aceea de a arăta lumii întregi de ce sunt capabil cu adevărat. De nenumărate ori simțisem pe scenă nevoia unui plus de putere a viorii, mai ales în concertele mari, în care instrumentul solist trebuie să țină piept întregii orchestre. Cu câtă încântare am descoperit naturalețea și aparenta lipsă de efort cu care Stradivarius-ul domina sonoritățile orchestrale! Este mai mult decât un vis, este o poartă deschisă către marea muzică.

Foarte mulți au fost uimiți văzând Stradivarius-ul „în carne și oase”: o vioară cât se poate de obișnuită, nici mai mică, nici mai mare, în nici un caz poleită cu aur sau batută cu diamante ca să-i justifice prețul exorbitant. Atunci unde este secretul, ce o face să fie atât de deosebită de toate celelalte viori? Răspunsul nu este vizibil, ci mai degrabă audibil: un Stradivarius există și trăiește cu adevărat doar atunci când este cântat într-o sală de concert, în fața iubitorilor de muzică. Câte astfel de viori minunate nu așteaptă prin vitrine prăfuite de muzee sau prin seifuri de bănci momentul în care vor putea vibra din nou, momentul în care își vor putea face auzit din nou glasul?

Cel mai frumos moment trăit cu vioara Stradivarius: acela în care văd și simt bucuria din ochii și sufletele oamenilor, după un concert. Atunci simt că îmi împlinesc menirea mea de artist: de a aduce lumina cu ajutorul limbajului iubirii – muzica”.

Aceasta este mărturisirea lui Alexandru Tomescu, violonistul care le-a oferit brașovenilor prezenți sâmbătă seară în Catedrala romano-catolică de pe Mureșenilor un regal din muzica lui Bela Bartok, Serghei Prokofiev și Vasile Filip, dublat de spectacolul de pictură cu nisip (sand art), oferit de artista Ana Munteanu. Impresionantul edificiu, pus în valoare și de jocul de lumini, a fost arhiplin, publicul care a aplaudat îndelung performanța celor doi artiști fiind răsplătit cu un bis de excepție „Balada” lui Ciprian Porumbescu.

Citiți și:

BRAŞOV. Alexandru Tomescu aduce Stradivarius Experience 2.0


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare