Cultură

Un elev BRAȘOVEAN la dezbateri cu președintele României

 

Șagunistul brașovean Vlad Ştefan, vicepreședinte al Consiliului Naţional al Elevilor, a participat, alături de colegii din conducerea CNE,  la o serie de dezbateri referitoare la sistemul educaţional din România, desfășurate  la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Elevului şi Studentului,  eveniment la care a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Evenimentul a vizat trei teme de referinţă: drepturile elevilor şi participarea la procesul decizional, învăţământul centrat pe elev şi finanţarea sistemului de învăţământ preuniversitar. Totodată, elevii au atras din nou atenţia factorilor decizionali din România asupra unor probleme presante pentru sistemul de învăţământ preuniversitar românesc, precum încălcarea drepturilor beneficiarilor primari ai educaţiei (elevii), curriculum învechit şi necentrat pe nevoile elevilor. ,,Sunt bucuros să observ faptul că unica structură reprezentativă a elevilor la nivel naţional a atins un nivel înalt de vizibilitate, prin acţiunile şi poziţiile ferme şi pertinente în ceea ce priveşte reforma educaţională. Susţinerea Preşedintelui României reprezintă un pas esenţial pe care CNE l-a realizat şi care a adus după sine o responsabilitate pe care suntem obligaţi să ne-o asumăm. Avem certitudinea că primele concluzii de la dezbaterea realizată la Cotroceni se vor concretiza cu sprijinul noului Guvern şi am fost asiguraţi că acest prim eveniment a reprezentat începutul unei noi serii de negocieri şi discuţii cu privire la finanţarea corectă a sistemului educaţional”, a declarat şagunistul la revenirea de la Cotroceni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare