Cultură

Un actor din județul BRAȘOV este directorul general interimar al Teatrului Național București

  • foto 1_294554.jpg
  • mircea-rusu-actor-sacele-1024x560_2d6a3f6fd7_294555.jpg

Actorul Mircea Rusu, originar din Săcele – județul Brașov, este noul director general interimar al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Dacă aceasta a fost opţiunea Ministerului Culturii, le mulţumesc celor care s-au gândit la mine şi în acelaşi timp le şi promit că nu le va părea rău pentru această opţiune, adică voi încerca să continui ce a început Caramitru şi a continuat Onisei. Voi merge pe aceleaşi coordonate, voi încerca să-i aduc pe cei mai importanţi regizori ai noştri, şi pe toţi îi voi aduce în anul 2022. E o ambiţie probabil uşor hazardată, dar voi fi mai tenace decât am fost până acum vreodată în viaţa mea ca să se întâmple lucrurile aşa cum le-am gândit”, a declarat Mircea Rusu, citat de realitatea.net.

„Aici, în Teatrul Naţional, parcurgem o perioadă de derută, pricinuită de durere, de teamă, pentru că după nici şase luni de la dispariţia lui Ion Caramitru, iată că şi adjunctul lui, Ioan Onisei, a plecat dintre noi, lăsându-ne două goluri pe care habar n-am cum o să le umplem. Datoria noastră este să ţinem sus steagul Teatrului Naţional, să nu ne lăsăm pradă deznădejdii”, a spus Mircea Rusu, conform adevarul.ro

Actorul Mircea Rusu are 65 de ani şi era din 2019 director artistic al Teatrului Naţional.
Acesta a fost numit în iunie 2019 în locul actriței Ilinca Tomoroveanu, care a murit pe 2 mai 2019,  la 77 de ani. Mircea Rusu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 1986, clasa profesor universitar Ion Cojar. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare