Trei sărbători pe 1 ianuarie, nu doar Anul Nou

Timp de sute de ani, pentru creştini, sărbătoarea Crăciunului a coincis cu cea a Anului Nou. Delimitarea între sărbătoarea religioasă şi cea strict calendaristică – Anul Nou pe 1 ianuarie – avea să se facă treptat: la Roma în secolul al XIII-lea, în Franţa la anul 1564, în Rusia, în timpul ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române către sfârşitul veacului al XIX-lea. Din unele surse, stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin papa Inocenţiu al XII-lea. În liturghia romano-catolică, 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun, astfel această zi este dedicată Fecioarei Maria. În acelaşi timp în a opta zi de la naştere sunt amintite, în Evanghelie, Circumcizia şi denumirea pruncului Isus – în Bisericile Apostolice, la fel şi în bisericile evanghelice.

Tăierea Împrejur a Domnului

Tăierea Împrejur după trup a Domnului este cel de-­al doilea praznic împărătesc al anului bisericesc ortodox (început în 1 septembrie). Tăierea împrejur a pruncului dumnezeiesc a avut loc după opt zile de la naştere, potrivit Legii Vechi, când i S-a pus numele Iisus, aşa cum vestise îngerul Gavriil înainte de zămislirea Lui în pântecele fecioarei: „Şi când s­-au împlinit opt zile, ca să-­L taie împrejur, I­-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli” Evenimentul are două semnificaţii, în primul rând faptul că Mesia, aşa cum remarca şi Sfântul Apostol Pavel, S­-a supus Legii Vechiului Testament, primind să fie tăiat împrejur, gest care reprezenta legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam şi prin el cu poporul evreu, dar şi împlinind legea „în duh şi adevăr”. Astfel, pe de o parte, „Iisus Hristos S­-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu ca să se întărească făgăduinţele părinţilor”. Pe de altă parte, tăierea împrejur a Noului Legământ se face prin Hristos şi devine o moarte fără păcat şi o înviere în Hristos, săvârşită prin Botez: „Întru care ce sunteţi tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos, fiind îngropaţi prin Botez împreună cu El, întru care aţi fost înviaţi împreună prin credinţa în puterea lui Dumnezeu”. În al doilea rând, o dată cu tăierea împrejur, Pruncul Sfânt a primit un nume cu adânci semnificaţii pentru mântuirea neamului omenesc. Când spunem „Iisus” facem o mărturisire de credinţă, pentru că acesta este „singurul nume dat printre oameni în care să ne mântuim” (Fapte, 4.12). De aceea, numele Lui este „mai presus de orice nume pentru că în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt”.. Praznicul este generalizat din veacul al V­lea, în ziua în care păgânii serbau pe zeul Ianus (al păcii, al războiului şi al începutului de an), coincizând şi cu sfârşitul saturnaliilor la romani, al serbărilor lui Dionysos la greci, care au inspirat apoi Revelionul.

Sf. Vasile cel Mare

Tot în această zi, este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari dascăli şi ierarhi ai Bisericii, arhiepiscopul Cezareei şi Capadochiei, în amintirea faptelor cu care acest mare sfânt şi­-a ilustrat activitatea de arhipăstor. Sf. Vasile s­a născut în anul 330, într­o familie evlavioasă, de la care a primit o educaţie aleasă, desăvârşită apoi în şcolile vremii din Cezareea Capadochiei, Constantinopol, Atena, unde îl cunoaşte pe Sf. Grigorie de Nazianz. Din 355 profesează retorica, se botează, renunţă la avere, intră în monahism, călătoreşte în Siria, Palestina, Mesopotamia. La întoarcere, se retrage cu prietenul său pe malul râului Ires, unde înfiinţează o mănăstire. Este hirotonit în anul 364 şi ales episcop al Cezareei în anul 370. S-­a remarcat prin activitatea sa în ceea ce se numeşte astăzi asistenţa socială, înfiinţând în Cezareea numeroase aşezăminte: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi un spital pentru leproşi, numite generic „vasiliade”. Printre scrierile Sf. Vasile cel Mare se numără „Contra lui Eumoniu”, „Despre Sfântul Duh”, „Hexameironul”, „Către tineri”. În colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz a scris „Filocalia” şi a alcătuit „Regulile vieţii monahale mari şi mici”. Liturghia întocmită de Sf. Vasile cel Mare de oficiază doar pe 1 ianuarie şi de alte nouă ori pe an. De asemenea, după splujbă, în biserici se citesc Molitvele Sf. Vasile cel Mare, socotite drept cele mai puternice rugăciuni de dezlegare (exorcizare) şi apărare. Pomenirea Sf. Vasile cel Mare a început să se facă în această zi de la sfârşitul veacului al IV­-lea şi el mai este sărbătorit şi în 30 ianuarie, ziua Sfinţilor Trei Ierarhi.

Totodată, calendarul bisericesc înscrie în 1 ianuarie şi Anul Nou civil, pentru care creştinii sunt îndemnaţi să se roage şi „să pună început bun”.