BRAȘOV: Compania Apa anunță lucrări de durată pe strada Plugarilor!

Circulația va fi restricționată pe strada Plugarilor din Brașov, în perioada 7 mai – 30 iunie 2026, ca urmare a unor lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare.
Compania Apa anunță demararea unor lucrări importante de infrastructură pe strada Plugarilor, ce vizează modernizarea sistemului de canalizare.
Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu imobilele nr. 3 – 3A, zonă în care traficul rutier va fi restricționat. Lucrările vor fi semnalizate corespunzător pentru siguranța participanților la trafic.
Proiectul face parte din investiția BV-CL-R01, care include extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Stupini, precum și reabilitarea rețelelor din zona centrală și extinderea conductei de aducțiune între SP Rulmentul și SP Zizin.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 118,51 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul de Dezvoltare Durabilă.
Reprezentanții proiectului își cer scuze pentru disconfortul creat și anunță că vor reveni cu informații privind stadiul lucrărilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





