Cultură

Trei profesori de la Facultatea de Litere BRAŞOV, nominalizaţi pentru acelaşi premiu

 

Trei profesori de la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, sunt nominalizaţi la categoria poezie, la Premiile Observator Cultural. Romulus Bucur concurează cu „Odeletă societăţii de consum”, Robert Gabriel Elekes, cu „O dronă care să mă vrea în sfîrşit doar pe mine”, iar Mihai Ignat, cu „Frigul (o elegie)”. Toate trei volumele sunt recent publicate.
Alături de cei trei profesori de la Braşov, la categoria Poezie mai sunt nominalizaţi Ana Blandiana, cu „Variaţiuni pe o temă dată”, Ruxandra Cesereanu, cu „scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară. Un manifest”, V. Leac, pentru „Monoideal” şi Cosmin Perţa, cu „Cîntec de leagăn pentru generaţia mea”.
Gala Premiilor revistei Observator Cultural, ediţia 2019, vor avea loc în 9 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, din Capitală şi, pe lângă poezie, vor mai fi acordate trofee pentru cinci categorii: „Memorialistică”, „Eseu/Publicistică”, „Critică/Istorie/Teorie literară”, „Debut”, „Proză”. Nominalizaţii fiecărei categorii pot fi vizualizaţi pe site-ul Observatorului cultural – observatorcultural.ro.
Juriul ediţiei 2019 este format din Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici, Alina Purcaru şi Carmen Muşat (preşedinta juriului).
Câştigătorul Premiului „Gheorghe Crăciun” pentru opera omnia va fi anunţat în seara Galei.
Pe lângă premiul  Observator Lyceum (aflat la a patra ediţie), acordat pentru proză de către un juriu alcătuit din liceeni proveniţi de la mai multe colegii, din acest an va fi introdus şi premiul Observator Universitas, care se va acorda unui volum de poezie (dintre cele aflate pe lista de nominalizări), de un juriu alcătuit din studenţi de la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Trofeele pentru Premiile Observator cultural sunt realizate de Elena Dumitrescu; trofeele pentru Observator Lyceum şi Observator Universitas, de Mircea Roman.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button