Tradiții și superstiții la sărbătoarea Sânpetrului de Vară

În fiecare an, pe data de 29 iunie, Bisericile istorice fac pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar în calendarul popular românesc este sărbătorit Sânpetru de Vară.

Cel mai cunoscut sfânt

La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Macinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Însoțitorul lui Dumnezeu pe pământ

În ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) într-unul singur, și acela păgân, este esenţială, ci atribuţiile primite de acesta în calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Sânpetrul de Vară a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din calendarul creştin. În Panteonul românesc, Sânpetrul de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetrul de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii.

Personaj „umanizat”

În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de “sfânt” (i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele.
O legendă a cucului spune că, pe când Sf. Petru avea o herghelie, un mare tâlhar, pe nume Cucu, îi fura caii. Nici cu puterea sa de sfânt, nici cu ajutor. Atotputernicului, Sânpetru nu găseşte caii. Necăjit, Sf. Petru îl blestemă pe cuc să se prefacă în pasăre neagră, să fie cobe rea şi singur să­şi spună numele, unde s-o afla. De atunci hoţul altceva nu mai zice, decât îşi strigă toată ziua numele prin pădure: „Cucu, cucu!”

Păstrează cheile Raiului

Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă etc.  El apără ogoare de grindină, dar poate da şi ploaie cu piatră pentru a-i pedepsi pe oameni. Credinţa românilor este că Sf. Petru fiind ţiitorul cheilor raiului, este cel căruia îi stă în putere să primească în acest locaş pe cei drepţi. Tot ce face Sf. Petru făcut şi bine primit este şi de Dumnezeu. El mai rânduieşte căldura şi ploaia, pe când gerul nu-l sloboade el, ci Dumnezeu. La marea judecată, stă alături de Dumnezeu, dar uneori judecă el singur, mai ales pe beţivi de la care a pătimit multe în călătoriile sale prin lume. Când Sf. Petru plesneşte din bici, din pleasna biciului sar scântei, care căzând pe pământ se prefac în licurici.

Doar de azi se pot mânca mere

Sărbătoarea cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru este o zi  în care oamenii au voie să lucreze orice, însă nu au voie să toarcă, fiindcă se spune că astfel se întorc colacii de la morți.
Femeile nu au voie să mănânce mere până în această zi, fiindcă îi mânie pe cei decedaţi. Doar femeile tinere au voie să mănânce mere după Sfinţii Petru şi Pavel, în timp ce femeile vârstnice sunt nevoite să aştepte până la Sfântul Ilie. La fel se spune şi despre văduve, care vor fi sănătoase dacă nu mănâncă mere până la Sfântul Ilie.

– Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.
– În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
– Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
– Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
– Oamenii pistruiati trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.
– Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
– Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Trei biserici de confesiuni diferite au hram la sărbătoarea Sf. Ap. Petru și Pavel