Cultură

Sfântul care îi ajută pe cei păgubiţi sau nedreptăţiţi

 

Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătorit în fiecare an în 11 noiembrie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Ortodoxiei. Cunoscut la noi mai ales ca protector al celor păgubiţi, este şi un ajutor al celor care cred cu tărie în Dumnezeu şi caută vindecare, al celor care au pierdut sau li s-a furat un bun, al celor nedreptăţiţi în procese şi al fetelor care vor să-şi întemeieze o familie. Biserica din curtea Spitalului Tractorul are ca hram sărbătoarea Sf. Mina. Despre Sfântul Mina se ştie că s-a născut în anul 285, în Egipt, într-o familie creştină. La numai 15 ani, era orfan şi lupta în armata romană. A slujit ca ostaş în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximilian, care au prigonit creştinii. Mina a plecat în pustiu timp de cinci ani, ducând viaţă de pustnic. Aici, a auzit un glas: „Tu vei fi încununat cu trei cununi: una pentru celibatul tău, a doua pentru viaţa ta, iar a treia pentru mucenicie”.
Întors între ai săi, a propovăduit creştinismul până a fost şi el arestat şi torturat. Astăzi, este prăznuit de creştinii ortodocşi la 11 noiembrie, iar de cei romano-catolici, la 24 noiembrie (o dată cu creştinii ortodocşi de stil vechi).

Moaştele sale aduc vindecare

Când persecuţia contra creştinilor a încetat, se spune că un înger i-a apărut Papei Atanasie al Alexandriei, cerându-i să ia trupul Sfântului Mina, să-l pună pe o cămilă şi să-l ducă în deşert, unde să-l îngroape. Mult timp, nu s-a mai ştiut nimic de Mina, ostaşul mucenic, până când oile bolnave ale unui păstor au început să se vindece miraculos, în apropierea mormântului său. Vestea s-a răspândit, bolnavii veneau acolo, dar nu ştiau ce îi vindeca. Pe locul mormântului s-a ridicat o mănăstire. Una dintre cele mai cunoscute minuni săvârşite de Marele Mucenic este aceea a vindecării unui şchiop şi a unei femei mute. Aceştia se aflau lângă Mănăstirea Sfântului Mina din Egipt, unde se rugau neîncetat. Odată, la miezul nopţii, pe când dormeau, sfântul i s-a arătat şchiopului şi i-a spus să atingă piciorul femeii. De cum a atins-o, femeia mută s-a trezit şi a început să strige, iar el, înfricoşându-se, s-a ridicat şi a fugit. Apoi, când şi-au dat seama de vindecarea lor, amândoi au mulţumit Domnului şi Sfântului Mina. Oraşul de marmură, Abu Mena, construit la 45 km de Alexandria, pe locul în care s-au aflat sfintele sale moaşte, este unul dintre marile locuri de pelerinaj şi de tămăduire pentru creştini. Astăzi, oameni suferinzi de cele mai diverse boli îşi găsesc alinarea acolo, în faţa moaştelor Marelui Mucenic, sau rugându-se la icoana sa făcătoare de minuni. Sfântul este de ajutor celor suferinzi, celor care au fost victime ale hoţilor ori au pierdut un bun, celor nedreptăţiţi în procese, femeilor lovite de amărăciuni în familie şi fetelor care vor să-şi întemeieze o familie. Creştinii cred şi astăzi rugăciunile stăruitoare adresate Sf. Mina, mai ales citirea Acatistului, le pot aduce înapoi bunurile pierdute sau furate şi îi pot scăpa de o nedreptate făcută lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button