ECHINOCŢIU. Duminică începe primăvara astronomică

Primăvara astronomică începe anul acesta pe data de 20 martie, odată cu echinocţiul de primavară care are loc la ora 6.30. Echinocțiul de primăvară este momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind (aproape) egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Termenul „echinocţiu” provine din cuvântul latin „æquinoctium”, rezultat din combinarea cuvintelor „æquus” (egal) cu „nox, noctis” (noapte). Echinocțiul are loc de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică. Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal. Punctul vernal este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale.

Echinocţiul de primăvară reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare şi  începând de la această dată, durata zilei, faţă de cea a nopţii, va fi în continuă creştere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstiţiul de vară.

Din punct de vedere astrologic are loc trecerea Soarelui din zodia Peştelui în zodia Berbecului. Asistăm astfel la sfârşitul şi începutul unui ciclu zodiacal. Omul devine asemenea unui vulcan, dornic de a erupe, de a exploda, de a realiza lucruri inedite. Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocţiului de primăvară totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.

Tradiţiile spirituale spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.

Paştele cade întotdeauna după echinocţiu

Conciliul de la Niceea a decretat în 325 că „ziua de Paști creştin va fi în prima duminică dupa prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară”. Se poate pune întrebarea justificată: dacă prima zi de Paşti depinde de soarele și luna de pe cer, cum este posibil ca bisericile să nu fie de acord? Cauza este încrederea în metode de calcul care aproximează mișcarea soarelui și a lunii. În timp, utilizând aceste metode matematice, bisericile au început să folosească un „soare” și o „lună” care nu mai corespundeau cu soarele și luna de pe cer. Divergențele dintre calcule și observațiile astronomice au fost corectate în unele cazuri, de exemplu prin trecerea la calendarul gregorian.

În această zi începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”. Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importanţa sa în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un locaş de cult în grotă, se vor fi adus desfăşurat dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară. Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarna şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub forma Focurilor Sfinţilor. Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumină şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care dă direcţia pentru activităţi omeneşti specifice. Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.

Ritualuri pe glob

Oamenii recunosc echinocţiul de primăvară de mii de ani. Pentru multe civilizaţii antice evenimentul marca reîntoarcerea la belşug – adică hrana începea să fie procurată mai uşor. Mai mult, vechii egipteni au construit Sfinxul în aşa fel încât acesta „priveşte” exact în punctul în care soarele răsare cu ocazia echinocţiului de primăvară. Totodată, prima zi de primăvară astronomică coincidea cu prima zi a anului persan şi era marcată prin 13 zile de petreceri.

În cultură amerindiană se ţineau ritualuri şi dansuri în onoarea Soarelui. Indienii Sioux plantau în această zi un arbore ceremonial ce reprezenta o legătură între Cer şi Pământ.

În fiecare an, în această zi sanctuarul de la Teotihuacan din Mexic este luat cu asalt de sute de turişti dornici să celebreze echinocţiul de primăvară.

Chinezii credeau că în ziua în care cade echinocţiul de primăvară ouăle (simboluri ale fertilităţii) pot să stea în echilibru, deoarece gravitaţia este egală în toate părţile. Ştiinţa a arătat că acest lucru nu este adevărat, conform ziarulevenimentul.ro.

Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocţiului de primăvară totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.