Cultură

BRAȘOV. Venerabilul părinte Nicolae Coman a primit Crucea șaguniană de la mitropolit

  • 3_232283.jpg
  • 2_232282.jpg
  • diacon_232291.jpg
  • impartasanie_232292.jpg
 

În prima duminică a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu (foto 3), Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brașov, notează site-ul oficial al Mitropoliei. Din sobor au făcut parte părintele Dănuț-Gheorghe Benga (foto 1, stânga), protopopul Brașovului, celăllat paroh al bisericii, pr. dr. Cristian Muntean, precum și alți preoți slujitori.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre însemnătatea Duminicii Ortodoxiei, ziua în care ne amintim de biruința dreptei credința asupra ereziei iconoclaste şi le-a explicat credincioșilor textul evanghelic citit la Sfânta Liturghie: „Evanghelia de astăzi ne atrage atenția că suntem chemați la o anumită slujire, la o preoție numită «preoția universală». În Evanghelia de astăzi ni se prezintă chemarea a doi dintre Apostoli. Mântuitorul i-a chemat și i-a ales pentru o slujire aparte. Filip și Natanael au fost chemați într-un mod special de Mântuitorul Iisus Hristos. Harul lui Dumnezeu, dragostea chemării adresată de Mântuitorul lui Filip, l-a cuprins complet și l-a transformat, încât l-a determinat să-l cheme, la rândul său, pe Natanael, să vină și să-L vadă pe Hristos”.

După oficierea slujbei, Mitropolitul Ardealului a oferit părintelui Nicolae Coman (foto 2) distincția Crucea șaguniană pentru clerici. Distincția a fost oferită în semn de apreciere pentru activitatea pastoral–misionară a activității pastoral-misionare (părintele, care este nonagenar, a slujit 67 de ani, dintre care 47 la biserica „Adormirea Maicii Domnului” și continuă și după pensionare).

ÎPS Mitropolit Laurențiu a oferit apoi distincția „Crucea șaguniană pentru laici” conf. univ. dr. Ștefan Dimitriu și lui Tudor Gheorghe Comănița, binefăcători ai Bisericii și credincioșilor din Brașov. Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”  a fost oferit Anei Vâlceanu și Viorică Gramatopol, care au sprijinit Arhiepiscopia Sibiului în lucrarea misionară.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Mădălin Duca (foto 5) a fost hirotonit diacon, iar diaconul Ionel-Iancu Banciu a fost hirotonit preot pentru Parohia Scorei, județul Sibiu.

Credincioșii prezenți la slujbă au avut posibilitatea să se închine unui fragment din moaștele Sfântului Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button