Cultură

BRAŞOV. Ultima operă a lui Mozart, pe scena festivalului

 

Festivalul W.A. Mozart de la Braşov, aflat la cea de-a treia ediţie, continuă sâmbătă, când braşovenii vor putea să vadă, pe scena Operei Braşov, de la ora 18.30, „Flautul fermecat”, ultima operă compusă de Mozart.
Operă–basm, dar şi operă cu idei filosofice profunde şi puternic moralizatoare, „Flautul fermecat” a produs o schimbare în ceea ce priveşte concepţia şi, mai ales, percepţia asupra genului liric. Drumul către adevăr, curaj, iubire, prietenie, autodepăşire, stăpânire de sine sunt coordonatele pe care le-au urmărit compozitorul W.A. Mozart şi libretistul Emmanuel Schikaneder când au creat această minunată lucrare ce nu lipseşte din repertoriul teatrelor lirice din întreaga lume. Combinaţia dintre real şi fantastic, bine şi rău, liric şi burlesc, obişnuit şi exotic sunt redate în pagini muzicale de o strălucire aparte ce au dăinuit peste secole, înscriind opera „Flautul fermecat” în panoplia capodoperelor. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul József Horváth (Opera Maghiară Cluj-Napoca), iar regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea. Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei.
Scenografia şi costumele sunt create de Rodica Garştea, iar pregătirea corului este asigurată de Leonard Boga.
Din distribuţie fac parte soliştii: Nicoleta Chirilă (Regina Nopţii), Filip Panait (Sarastro) – invitat de la Opera Naţională Bucureşti, Mihai Irimia (Tamino), Maria Petcu-Catrina (Pamina), Nicolae Zaharia (Papageno), Simona Mărcan (Papagena) – debut, Cristian Dicu (Monostatos), Cristina Radu (Doamna 1), Carmen Topciu (Doamna 2), Gabriela Hazarian (Doamna 3), Bogdan Mirică (Preot 1), Paul Tomescu (Preot 2), Andromeda Nemeş (Copil1), Andreea Gurguiatu (Copil 2), Anca Manea (Copil 3), Irinel Felea, Dan Ionescu (Oameni în armură). Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov.

Preț bilete: 30 lei; 20 lei. Acestea se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380, astăzi, până la ora 17.00, şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare