Cultură

BRAȘOV. „Ucenicii” profesorului Apan vă invită la un spectacol de colinde

 

Asociaţia Centrul de Excelenţă în Dezvoltare Personală Solomon, împreună cu Centrul Cultural Reduta, îi invită pe braşovenii care iubesc tradiţiile autentice ale sărbătorii Naşterii Domnului să ia parte mâine la spectacolul de colinde „Bună seara lui Crăciun”. Spectacolul se va desfăşura de la ora 19.00, în cadrul Centrului Cultural Reduta. Pe scena Reduta vor urca grupul de colindători „Voievozii” din Bogdan Vodă cu ale lor costume şi cântece tradiţionale din Maramureş. Soprana Maria Petcu, de la Opera Brașov, va interpreta cîteva producţii muzicale arhaice, Alexandru Gecse va încînta publicul cu o interpretare instrumentală deosebită, iar formaţia Atomic cu colinde tradiţionale transilvănene. Nu în cele din urmă, Minisatul Sf. Andrei va prezenta un program de excepţie, cu costume populare autentice. „Vă aşteptăm în număr cât mai mare, pentru a împărtăşi cu toţii bucuria sărbătorilor!”, spun organizatorii, printre care se află copii, dar şi „ucenici” ai regretatului profesor Ioan Sorin Apan, în principal cei care fac parte din Minisatul Sfântul Andrei, centru de creaţie tradițională şi spiritualitate înfiinţat de cel care a lăsat urme de neșters în sufletele celor care l-au cunoscut, dar și în peisajul cultural românes, și care a trecut la cele veșnice în august 2012, la doar 55 de ani, răpus de o maladie nemiloasă. Prezentatoarea spectacolului este Simona Ladar.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare