Cultură

BRAȘOV. TamTam Festival va transforma centrul într-o uriașă scenă

 

Programul complet aici.

Muzica, teatrul, dansul, artele vizuale şi filmul vor anima tot Centrul Vechi al Brașovului, de azi până duminică, la prima ediţie a TamTam Festival Braşov. Potrivit organizatorilor, peste 300 de artişti se vor prezenta pe cele 9 scene ale festivalului: în Piaţa Sf. Ioan, pe strada Republicii, pe strada Michael Weiss, în Piaţa Enescu, în Piaţa Paul Richter, la Poarta Ecaterinei, la Reduta şi Rectoratul Universităţii (Centrul Multicultural al Universităţii „Transilvania”). De asemenea, în Parcul Central, copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură, iar tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate. Programul începe vineri, 26 iulie, la ora 16:00 şi se termină la ora 22:00, iar sâmbătă, 27 iulie, şi duminică, 28 iulie, toate scenele vor avea program între orele 12:00 şi 22:00.

Program divers și inedit

Publicul se va putea bucura de opera rock „The One Born From A Star” – prima de acest gen din România, atelier de teatru jazz Oana Pellea şi Mircea Tiberian, piese de teatru cu Claudiu Bleonţ şi Magda Catone, concerte cu Luiza Zan, Alex Azevedo, Vibrate!, Alex Harding, Orkid Band, Irina Sârbu, Claudia & Nocturno Band, Kamerata Kronstadt şi peste alte 50 de concerte susţinute de formaţii de jazz, muzică clasică, alternativă, pop şi  DJ. Pentru publicul cinefil, vor fi proiectate „Moromeţii 2” şi „The Florida Project”, iar programul festivalului este completat cu actori în cafenele. Pentru un inedit muzical, în cadrul festivalului TamTam, 4 piane sunt disponibile în oraş pentru cei interesaţi să încânte la rândul lor trecătorii şi să devină pianişti de ocazie.

Reacţiile entuziaste primite până în acest moment, atât de la braşovenii care au aflat deja de programul şi conţinutul festivalului, cât şi de la artiştii invitaţi, de la parteneri şi sponsori, ne indică faptul că împreună vom aduce un suflu nou în urbea noastră aşezând-o acolo unde îi este locul, în rândul oraşelor europene moderne, în care educaţia, cultura şi educaţia prin cultură au roluri primordiale pentru dezvoltarea unei comunităţi echilibrate, sănătoase, în deplină armonie cu locul în care trăieşte. Braşovul merită acest fel de a face «tamtam», are nevoie de un festival multicultural de excepţie care să augmenteze toate valorile şi tradiţiile deja existente, care să aducă o nouă energie, atât pentru locuitorii săi, cât şi pentru turiştii care ne vizitează”, a declarat brașoveanul Horia Mihail, renumit pianist, din postura de director general şi iniţiator al festivalului.

După cum spune şi sloganul nostru – art to heart – ne propunem într-adevăr să aducem oamenii mai aproape de artă şi să le inspirăm vieţile prin evenimente de înaltă ţinută. În cadrul TamTam vor veni artişti valoroşi din ţară, şi din străinătate care vor acoperi o arie foarte largă de genuri ale celor cinci arte prezente în festival”, a spus şi Ioan-Dragoş Dimitriu, directorul artistic al festivalului.

Evenimentele din cadrul festivalului vor fi cu intrare gratuită, excepţie fac doar reprezentaţiile de teatru de la Sala Reduta. Biletele pot fi achiziţionate online şi la Centrul Cultural Reduta. TamTam Festival este cofinanţat din bugetul local al Municipiului Braşov şi de Consiliul Judeţean Braşov. Evenimentul este organizat de Asociaţia Depoul de Artă Urbană.

Citiți și:

BRAȘOV. „Infinitul structurat” la Rectorat

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button