Cultură

BRAȘOV. Slujbă specială la prima mănăstire ortodoxă din Țara Bârsei

 

Suita de evenimente duminicale organizate sub egida Transylvania Byzantine Music Festival, menite să-i aducă laolaltă pe credincioși, dar și să-i pregătească duhovnicește pentru Festivalul Internațional de Muzică Bizantină ce va avea loc în toamna acestui an în orașul Brașov. O nouă întâlnire de acest fel va avea loc astăzi, începând cu ora 20.00, la Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou, prima mănăstire ortodoxă din Țara Bârsei, ce se ridică între Brașov și Cristian. Grupul psaltic Kyrios va interpreta Paraclisul Maicii Domnului, moment pregătit special pentru credincioșii brașoveni. „Vă așteptăm așadar cu bucurie Duminica aceasta, să punem început bun pentru săptămâna ce urmează”, spun organizatorii.

Paraclisul (din greacă Paraklesis, în trad. „pentru a chema”) este o slujbă de rugăciune specifică pentru cei vii (spre deosebire de parastas, care este o slujbă pentru cei decedați). Cel mai adesea, această rugăciune este adresată Maicii Domnului, dar poate fi folosită pentru a cere mijlocirea oricărui alt sfânt. Trăsătura distinctivă a paraclisului este includerea unui canon de rugăciune către sfântul a cărui mijlocire este cerută. Paraclisul poate fi slujit de sine-stătător sau, într-o formă ușor scurtată, împreună cu Vecernia. În postul Sfintei Marii (1-14 august), se slujeşte un paraclis în fiecare seară, cu excepţia serilor de sâmbătă şi a celor de dinainte de sărbătorilor Schimbarea la Faţă (5 august) şi Adormirea Maicii Domnului (14 august).
Paraclisul din Postul Sfintei Marii conţine, alternativ, Canonul mic de rugăciune către Maica Domnului (compus de Theosterictus Călugărul în secolul al IX-lea) şi Canonul mic de rugăciune către Maica Domnului (compus de Împăratul Teodor I Ducas Lascaris în secolul al XIII-lea).În seara de duminică se slujeşte întotdeauna Canonul mare de rugăciune.

Totodată, un paraclis sau o capelă este, în terminologia ortodoxă, o încăpere sau o construcție utilizată pentru slujbele bisericești sau private, situată de obicei într-o altă clădire, cum ar fi un spital, o închisoare, o școală sau universitate, dar și într-o chilie sau chiar în corpul de chilii al unei mănăstiri. Deși are aceeași funcționalitate ca și biserica (săvârșirea tainelor, a slujbelor și a Sfintei Liturghii), capela sau paraclisul are dimensiuni mai mici și este mai redusă în structura ei arhitecturală și în bogăția obiectelor de cult și a iconografiei. De asemenea, o biserică fără parohie, o biserică izolată, de obicei de mici dimensiuni („bisericuță”), cum ar fi o biserică dintr-un cimitir, poate fi numită capelă sau paraclis. În Bisericile de rit ortodox, unele catedrale sau mari biserici pot avea în abside adiacente mai multe capele, așa cum se întâlnește adesea în marile biserici din Occident. Un exemplu îl reprezintă Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, care are un paraclis în partea dreaptă a intrării. 

Citiți și:

BRAȘOV. Kyrios interpretează Paraclisul Maicii Domnului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare