Cultură

BRAŞOV. Sindicatul din Teatrul „Sică Alexandrescu” cere Primăriei să aplice legea

 

Sindicatul Independent al Salariaţilor (SIS) din Teatrul „Sică Alexandrescu” (TSA) Braşov a trimis un comunicat adresat Primăriei Braşov, publicului spectator şi mass-media, conceput în prima parte ca un afiş, dând astfel o replică la acţiunea colegilor care au suspendat de zece zile spectacolele şi au organizat ieri  după-amiază aun „picnic pe câmpul de luptă”.
Vi-l prezentăm mai jos ca atare: 

 

 

                                          C  O  M  U  N  I  C  A  T

            Au trecut, din păcate, zece zile de când Teatrul „Sică Alexandrescu” a oferit cel mai lung, cel mai nefericit şi mai dezgustător spectacol din existenţa sa: „C R I Z A”

Distribuţia : Mariana Hudişteanu……………… Contabil- şef, director interimar       

         Marius Cordoş…………………… actor

         Maria Gârbovan…………………..actriţă

         Mihai Bica…………………………actor

         Bianca Zurovschi………………….actriţă

         Iulia Popescu………………………actriţă ( în concediu prenatal)

         Oana Hui …………………………..actriță ( activă mai mult la proteste decât pe scenă)

         Ada Galeş………………………….actriţă debutantă

         Bogdan Nechifor………………….actor debutant

         Claudiu Mihail…………………….actor debutant

         Virginia Itta Marcu………………..actriţă colaboratoare (peste 80 ani – nu este angajată)

         Vlad Jipa…………………………. actor  colaborator (nu este angajat)

Regia: Claudiu Goga – fost director

            În acest „spectacol”, din disperare de cauză, „interpreţii” au făcut foarte multe afirmaţii mincinoase, au încălcat legea, şi-au bătut joc de publicul braşovean şi au adus grave prejudicii de imagine teatrului.

            Noi,  „ceilalți”, care nu suntem protestatari din Teatrul „Sică Alexandrescu”, avem obligaţia morală şi legală de a demasca toate manevrele de culise şi interesele meschine care stau la baza „montării” acestui spectacol. Publicul braşovean, administraţia locală, mass-media şi lumea teatrală din România trebuie să cunoască ADEVĂRUL :

  1. Refuzul actorilor protestatari de a juca şi în consecinţă suspendarea a 6 spectacole, nu este o „criză” aşa cum pretind domniile lor, ci o GREVĂ!!!

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul criză are semnificaţia unei faze în evoluţia unei societăţi marcată de mari dificultăţi (economice, politice, sociale etc.).

Cuvântul grevă înseamnă încetarea voluntară a lucrului de către salariaţi pentru a obţine satisfacerea unor revendicări ( economice, sociale, politice).

„Hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel putin jumătate din numarul membrilor sindicatelor respective”, se menţionează în Legea nr. 62/2011. Pentru derularea grevei nu a fost îndeplinită nici una din prevederile legale. În consecinţă greva celor 11 angajaţi şi a celor 2 colaboratori este ilegală!

  1. Pentru a crea iluzia unei mişcări de protest reprezentative, autorii acesteia spun că „13 actori sunt împotriva rezultatelor concursului organizat de Primărie pentru ocuparea funcţiei de manager al teatrului, 5 pentru, iar 3 se abţin”. Amintim colegilor pe această cale că în urmă cu câțiva ani când reprezentanţii administraţiei locale au vrut să-l destituie pe Claudiu Goga din funcţia de director, acesta a uzat de „fustele” în spatele cărora s-a ascuns mereu  şi cu ajutorul lor a smuls semnături de susținere de la majoritatea colectivului (oamenii erau chemați pe rând la secretariat și puși să semneze). Colectivul nu vă mai este de folos acum și de aceea nici nu-l amintiți în socotelile voastre, care oricum nu au nimic comun cu matematica elementară. În spectacolul „Criza” oferit de voi acum, din cele 13 persoane menționate 2 reprezintă fosta și actuala conducere, iar 2 sunt colaboratori.

În concluzie, 13 persoane, sub nici o formă nu pot exprima punctul de vedere şi nu pot hotărî în numele a 84 de angajaţi. 

 

  1. Colegii protestatari sabotează de un an orice încercare a Primăriei de a aduce un director la Teatrul „Sică Alexandrescu”, caută în mod evident „nod în papură”, iar acum reclamă în mod obsesiv faptul că Primăria nu ar fi organizat concursul în mod cinstit. Replica noastră este: FALS! Dar dacă se doreşte o dezbatere pe această temă, atunci le adresăm câteva întrebări:

Este corect faptul că în 13 ani de mandat de director al Teatrului „Sică Alexandrescu”, Goga Claudiu să primească și salariul de director din banii brașovenilor și, în tot acest timp. să monteze în alte teatre din țară 36 de spectacole plătit cu onorarii de mii de euro (și acesta este motivul pentru care venea la Brașov doar 2-3 zile pe lună)??? !!!

Este corect faptul că în 13 ani de mandat de director al Teatrului „Sică Alexandrescu” , Goga Claudiu să monteze pe scena brașoveană 6 spectacole? În ce condiții ? A făcut muncă benevolă ?

Este corect ca la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, fiind unic selecționer al festivalului, d-nul Goga Claudiu să ia aproape toate premiile?

Este cinstit faptul că d-nul Goga Claudiu montează spectacole cu Ada Galeş și Marius Cordoş (parte din protestatari ) la teatrele din Bucureşti şi face programul Teatrului ,,Sică Alexandrescu” în funcţie de ciubucurile lor ?

Este cinstit că în timp ce fac o grevă ilegală la Teatrul „Sică Alexandrescu”, Ada Galeş a jucat în data de 1 octombrie la ARCUB Bucureşti, iar Bogdan Nechifor sâmbătă 8 octombrie la Centrul Cultural Reduta ?

Este corect ca salariile a 84 de angajaţi ai Teatrului „Sică Alexandrescu” să fie diminuate pe perioada grevei ilegale, conform prevederilor legale, din pricina a 13 angajaţi care au făcut grevă fără a consulta şi restul colectivului şi sindicatul după cum precizează legea?

Este normal să afirmaţi că nu i-au fost adresate întrebări candidatului Marius Zarafescu, când membrii comisiei i-au adresat zeci de întrebări, după cum va putea auzi oricine pe înregistrarea concursului, în momentul în care regulamentul de desfăşurare a concursului va permite acest lucru?

Este normal ca directorul interimar al teatrului (care are obligația să fie imparțial, să apere interesele instituției  și ale angajaților) să fie direct implicat în coordonarea „crizei”  din Teatrul „Sică Alexandrescu”?

Este normal ca d-ra Hudișteanu Mariana ca director interimar la al treilea mandat  să pună la dispoziția protestatarilor spațiul de întâlnire în biroul fostului manager, pagina de facebook a teatrului (care în acest moment are ca și mascotă un „cap de mort”), avizierele instituției, spațiul de afișaj exterior al clădirii teatrului, treptele din fața Teatrului ,,Sică Alexandrescu” pentru acțiuni de „protest” și un „picnic” jenant atât pentru protestatari (din punctul nostru de vedere) cât și pentru martorii voluntari și involuntari, într-un cuvînt tot ce au avut nevoie pentru desfășurarea nestingherită a  „crizei” ?

Stimată d-ră director interimar Hudișteanu Mariana, nu ar fi trebuit să apărați interesele Teatrului „Sică Alexandrescu” conform fișei de post specifice unui manager de instituție publică de cultură? Nu sunteți director interimar pentru toți angajații Teatrului „Sică Alexandrescu” ? Considerați că numai o parte foarte mică a angajaților merită să fie salutați ?

Dacă colegii „protestatari” sunt bine intenționați, de ce nu se bucură de faptul că cel care a câștigat concursul are un proiect foarte bun pentru teatru? Câtă vreme nu există altul mai bun, nu ar trebui pus acesta în aplicare cât mai urgent? Cu ce scop protestăm față de un proiect foarte bun?!!

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care cei 13 colegi protestatari îşi apără privilegiile cu o înverşunare absurdă crezându-se mai presus de lege.

Acesta este rezultatul celei mai jenante performanţe pe care Claudiu Goga a stabilit-o la Braşov, scindarea colectivului şi învrăjbirea lui.

Cu o seară înainte de desfăşurarea concursului, „gura târgului” spune că patru dintre colegii protestari i-au contactat pe doi dintre membrii comisiei de concurs aflați la un spectacol de teatru la o altă instituție din Brașov, sugerându-le să se retragă undeva… pentru a putea discuta, invitația fiind refuzată categoric de către membrii comisiei.
Din ştiinţa noastră, până atunci, între angajații teatrului braşovean şi membrii comisiei nu au mai existat întâlniri de acest gen, nici relaţii de prietenie sau altfel de colaborare.

Având în vedere cele menţionate mai sus, cerem în mod public reprezentanţilor Primăriei Municipiului Braşov şi ai instituţiilor abilitate, să analizeze şi să sancţioneze ferm abuzurile, comportamentul incalificabil şi ilegal al colegilor protestatari.

                          AVEM  NEVOIE DE NORMALITATE!

Biroul executiv al Sindicatului Salariaţilor din Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov

Preşedinte: Viorica Geantă Chelbea

Vicepreşedinte: Gabriel Costea

Secretar general: Ovidiu Grădinar

 

Citiți și:
 
 
BRAȘOVENII au rămas fără fantezii sexuale

BRAŞOV. Contestaţie depusă pe ultima sută de metri, împotriva rezultatelor concursului de la TSA

BRAŞOV. Actorii protestatari: „Deja am suspendat 3 spectacole şi ne menținem poziţia”. Ce măsuri va lua Primăria? 

BRAŞOV. Teatrul „Sică Alexandrescu” ar putea fi desfiinţat

Update BRAȘOV. Și sindicatul din Teatrul „Sică Alexandrescu” a contestat interviul lui Zarafescu pentru postul de manager!

BRAŞOV. Protestatarii Teatrului „Sică Alexandrescu” aduc noi acuzaţii unicului intervievat pentru postul de manager al unităţii de cultură

Primăria Brașov solicită notă explicativă pentru situația de la Teatru

Update BRAŞOV. Suspendarea spectacolelor la teatru, reclamată la OPC!

BRAȘOV. Protestul de la teatru continuă, sindicaliștii speră la reconciliere

UPDATE BRAȘOV. Ce spune fostul manager despre criza de la Teatrul „Sică Alexandrescu”

BRAȘOV. Sindicatul Teatrului „Sică Alexandrescu” aduce acuze fostului manager

BRAȘOV. Scandalul de la teatru continuă! Echipa „grevistă” contraatacă

 
 

UPDATE BRAȘOV. Scandal la teatru! Reprezentațiile sunt suspendate!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare