Cultură

BRAȘOV. Sărbătoare pe „strada cu cea mai densă amplasare culturală din oraș”

  • biserica-Groaveri_272061.JPG
 

Grație unui proiect finanţat de Administrația Fondului Cultural Naţional (AFCN), Muzeul Casa Mureşenilor Braşov, împreună cu mai mulţi parteneri, aduce în faţa braşovenilor şi a turiştilor strada Gheorghe Baiulescu – „strada cu cea mai densă amplasare culturală din oraș”, după cum afirmă dr. Valer Rus, managerul muzeului amintit, care are la nr. 9 secția de literatură: Casa memorială Ștefan Baciu (cunoscută drept Casa Galbenă – foto 1).  Casele de aici au fost construite în prima jumătate a secolului trecut şi cele mai multe sunt în stil neoromânesc. Strada a primit numele primului primar român al Braşovului de după Marea Unire, iar proprietari ai caselor au fost personalităţi ale oraşului. Pe lângă personalităţile care au trăit pe această stradă, în cimitirul Bisericii Sfânta Parascheva (foto 2), situat în capătul străzii, se află rămăşiţele pământeşti ale altor nume importante din istoria Braşovului:
Proiectul „Strada – G. Baiulescu – Strasse. Eveniment comunitar al vecinătății” derulat în aria tematică Patrimoniu Cultural Material propune derularea unui eveniment comunitar de promovare a patrimoniului cultural, dedicat comunității de pe strada dr. Gheorghe Baiulescu din Brașov. Patrimoniul cultural va duce la o mai bună colaborare și cunoaștere între locatarii, asociațiile, instituțiile române și germane care împărtășesc aceeași vecinătate, sunt convinși organizatorii. Astfel se vor realiza patru expozitii despre: poveștile membrilor comunității, găzduită la Casa Ṣtefan Baciu,  personalitatea lui George Baiulescu – primul primar român al Brașovului, găzduită de Asociația Mă Implic! în Casa Junilor, istoricul ziarului Karpatenrundschau și istoricul Forumului germanilor din Brașov, ambele găzduite în clădirea Forumul Democrat al Germanilor din Brașov (strada G. Baiulescu nr. 2). Alături de cele patru expoziții va fi tipărită și o hartă a Cimitirului Groaveri al Bisericii Sf. Paraschiva de pe strada G. Baiulescu nr. 16, unul din punctele de interes turistic din Brașov, hartă ce va conține și medalioane biografice ale personalităților românești înmormântate aici: Andrei Mureşianu, Sextil Puşcariu,  toată familia Baiulescu şi multe alte personalităţi.
Totodată, se va tipări și o micromonografie a străzii ce va cuprinde un istoric, precum și poveștile personalităților ce au locuit pe această stradă dar și ale actualilor proprietari. Pentru o mai bună vizibilitate a evenimentului se va deschide și o galerie de artă contemporană – G`ART, ce va fi amplasată pe gardul Liceului Johannes Honterus aflat pe strada Tiberiu Brediceanu care este paralelă cu strada Baiulescu, curtea muzeului Casa Ṣtefan Baciu asigurând acces direct între cele două străzi.

Evenimentul comunitar cultural va avea loc astăzi și va cuprinde 15 activități culturale, evenimente menite să amintească de personalităţile care şi-au petrecut o parte din viaţă aici. „Acest eveniment cultural dedicat comunităţii străzii Baiulescu va avea loc sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 18:00 şi vor fi 15 activităţi culturale: sunt vernisaje, expoziţii, lansări de carte, concerte, ateliere pentru copii”, a declarat Marinela Barna, manager de proiect.

Program evenimente:

Ora 10.00 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9) Vernisajul expoziției fotodocumentare Strada Baiulescu – curator: Traian Constantin Dumbrăveanu
Casa Galbenă, prima casă construită pe actuala stradă Dr. Gh. Baiulescu, găzduiește expoziția dedicată comunității din această zonă. Loc de promenadă, spaţiu al boemei brașovene, loc istoric, strada Dr. Gh. Baiulescu şi-a purtat de-a lungul vremii secretele ascunse în frumoasele vile, majoritatea în stil neoromânesc. Un cartier liniștit, de vile elegante, înconjurate de vegetație abundentă. Bunul-gust al celor care le-au ridicat și au viețuit în ele și-a pus amprenta asupra locului: familia ministrului Voicu Nițescu, familia poetului Ștefan Baciu, familia profesorului șagunist Vasile Neguț, familia avocatului Polony, a generalului Lambru, a avocatului Balcăș, pensiunea Boemches, care aduna scriitorii vilegiaturiști ca Cezar Petrescu, Cicinat Pavelescu sau Lucia Demetrius.

Ora 10:30 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2)  Vernisajul expoziției fotodocumentare KARPATENRUNDSCHAU – Curator: Elise Wilk
Ziarul „Karpatenrundschau”, apărut din 1957, este distribuit în toate zonele din România cu populație germană și își propune să abordeze subiecte din domeniile socio-culturale care privesc minoritatea germană.
Ora 11:00 – Casa Junilor (str. Prundului nr. 1) Vernisajul expoziției fotodocumentare Personalitatea lui Gheorghe Baiulescu  Curator: dr. Alexandru Stănescu
Gheorghe Baiulescu (1855-1935), medic balneolog. A fost cel dintâi primar român al Brașovului în 1916, iar după Unire a îndeplinit funcțiile de prefect și inspector administrativ al județului Brașov.
Ora 11:30 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2) Vernisajul expoziției fotodocumentare Forumul Democrat Al Germanilor din Brașov Curator: Antonia Petra Binder
Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R., Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien) este una dintre cele mai longevive organizații culturale și politice a României postdecembriste. Fiind alcătuit din organizații locale, județene și regionale, Forumul Democrat al Germanilor din România are drept scop reprezentarea pe plan politic a germanilor din România.
Ora 12:00 – Biserica Sf. Parascheva – Groaveri (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 16) Lansare Harta Cimitirului Groaveri  Documentarist: Ovidiu Constantin Savu
Cimitirul Groaveri este unul din obiectivele turistice ale Brașovului datorită personalităților care se odihnesc aici: Andrei Mureșanu – autorul Imnului de Stat al României, Iacob Mureșianu, Sextil Pușcariu, Constantin Lacea, Ioan Alexandru Lapedatu, Andrei Bârseanu – membri ai Academiei Române, personalități marcante ale comunității din secolele XIX-XX – pictorul Mișu Pop, protopopul Bartolomeu Baiulescu, Virgil Onițiu – directorul gimnaziului românesc, dr. Gheorghe Baiulescu – primul primar român al Brașovului și mulți alții.
Ora 12:30 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9) Lansare micromonografie Strada Dr. Gh. Baiulescu  Documentarist: Roxana Maria Cornea
Ora 13:00 – Concert Fanfara Țării Bârsei (Piața Sfatului – Strada Dr. Gh. Baiulescu)
Fanfara Țării Bârsei este o formaţie culturală aferentă Forumului Democrat al Germanilor Brașov.  Repertoriul cuprinde mai ales muzică germană din Boemia (marş, polcă, vals, lied) dar include şi piese complexe, cum ar fi purpuriuri, overturi, prelucrări de cântece populare, mai puţin muzică modernă, însă multe versiuni proprii. Concertează la difertite ocazii: serbări populare, sărbători religioase, diferite concerte în sală şi în aer liber, seri culturale, serbări oficiale şi private. Aportul fanfarei este solicitat pe întreg teritoriul ţării deoarece este singura formaţie de acest gen.
La spectacole membrii fanfarei poartă de regulă uniformele tipice, donaţii din Germania şi Austria, dar cu plăcere poartă şi portul săsesc.
Ora 14:00 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Concert de pian susținut de Sena Ducariu
Ora 15:00 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2) Concert susținut de „Unissono Quartet”
Ora 15:30 – Casa Junilor (str. Prundului nr. 1)
Atelier de caligrafie susținut de Anca Timiș
Ora 16:00 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Atelier de conservare și restaurare documente susținut de Lorena Domocos
Ora 16:30 – Casa Junilor (str. Prundului nr. 1)
Atelier de caligrafie susținut de Anca Timiș
Ora 17:00 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Atelier de conservare și restaurare documente susținut de Lorena Domocos
Ora 17:30 – Aleea Tiberiu Brediceanu (Arena sportivă)
Venisajul expoziției de grafitti G′ART
Ora 18:00 – Casa „Ștefan Baciu” (str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Concert vocal-instrumental susținut de: Edith Adetu (soprană), Daria Boru (soprană), Noemi Karacsony (mezzosoprană). La pian: Sena Ducariu

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare