Cultură

BRAŞOV. Romanul unui laureat Nobel, la Clubul de lectură

 

„Casa Verde” de Mario Vargas Llosa este propunerea lansată la Clubul de Lectură de la Librăria Șt. O. Iosif Brașov. Roman recompensat cu Premiul Critcii Spaniole și Premiul național pentru roman în Peru, în 1967, „Casa Verde” spune o poveste proiectată în fascinantul și inepuizabilul decor al Americii de Sud, pe linia râului Maranon, între două așezări diferite și îndepărtate. Senzația pe care o ai după primele 100 de pagini din roman, e de rătăcire într-o junglă deasă și abundentă (de altfel, jungla amazoniană cadrează simbolic sau nu, o parte a narațiunii): o pleiadă de personaje, în momente temporale diferite, în spații diferite povestesc și se consumă într-o serie de evenimente variate. Avem de a face cu mai multe subintrigi, fără să putem vorbi cu adevărat de personaje principale și secundare, e mai degrabă o colecție de întâmplări care transmit, printr-un model de tip mozaic, ceva despre fragilitatea, dar și misterul existențelor umane, despre momentele de grație, despre violență și pasiuni intense Colonialismul și consecințele sale: sclavia, umilința, discriminările și ierarhiile (așezate sub cupola acelei dorințe de salvare asumate nobil de progresiști) transpar ca teme recurente în toate intrigile romanului. Violența este omniprezentă în aceste spații de graniță între sălbăticie și civilizație, fie că e alimentată de interese financiare, de fanatism religios, de tradiție tribală.

„Provocarea cea mai mare pe care o ridică romanul lui Llosa este însăși experiența de lectură, atâta timp cât construcția poveștii este una de tip mozaic, în care nu doar planurile narative alternează, personajele sunt identificate uneori prin mai multe nume, formele de expunere variază (de la dialog clasic, la flux al conștiinței), ordinea întâmplărilor nu este cronologică. Un admirator al lui William Faulkner și a tehnicii sale, a vocilor multiple, Mario Vargas Llosa propune un roman în care obișnuințele cititorului sunt date peste cap, sunt provocate pentru a lăsa loc polifoniei, pentru a da glas unui univers care vorbește mai multe limbi și care încapsulează de fapt tot atâtea lumi cu propriile lor particularități în interior. Nu este un roman pe care îl poți citi oricum, oricând și oriunde, dar e o poveste pe care o poți încerca, atunci când vrei să îți reinventezi experiența de lectură”, spune Stere Gulea, de la Librăria Şt. O. Iosif.

Sunteţi aşteptaţi să vă spuneţi impresiile despre acest roman astăzi, începând cu ora 18, la o noua ediţie a Clubului de Lectură Libris, de la Librăria Şt. O. Iosif Braşov. Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare