Cultură

BRAȘOV. Puteți întâmpina Anul Nou și în biserici

 

În noaptea trecerii dintre ani (Anul Nou civil), preoţii şi credincioşii ortodocși vor întâmpina noul an 2017, prin rugăciune în biserici. La cumpăna dintre ani, se va oficia o slujbă de priveghere în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni speciale de mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu din anul care se va încheia, dar se vor înălța şi cereri de binecuvântare și ajutor pentru „a pune început bun” anului care va începe.
Programul va începe în jurul orei 23.30.

Preoţii vor oficia un Te Deum prin care vor aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revãrsat asupra noastră în anul care se încheie, incluzând şi „Rugăciunea la cumpăna dintre ani”, spre a cere binecuvântarea pentru anul care începe. În unele biserici se va citi şi Acatistul Sf. Vasile cel Mare, sărbătorit pe 1 ianuarie, sau al Mântuitorului, având în vedere că tot în prima zi a anului se prăznuieşte Tăierea împrejur a Domnului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit că mănăstirile au îndatorirea săvârşirii în întregime a celor şapte Laude, la vremea lor, în noaptea trecerii dintre ani, să urmeze rânduiala, întemeiată tipiconal, de săvârşire a Miezonopticii, a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, la sfârşitul căreia se vor adăuga rugăciunea de mulţumire, rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) şi cântarea „Apărătoare Doamnă…”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare