Cultură

BRAȘOV. Participare peste așteptări la „Agapa cu meșteșug”

  • Agapa_221836.JPG
  • Agapa (3)_221834.JPG
  • Agapa (5)_221832.JPG
  • Agapa (6)_221833.JPG
  • Agapa (8)_221835.JPG
  • Agapa1_221840.jpg
  • Agapa4_221841.jpg
  • Agapa2_221842.jpg
  • agapa3_221843.jpg
 

Sute de brașoveni, de toate vârstele, au dat năvală sâmbătă în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, pentru a lua parte la „Agapa cu meșteșug”, organizată de „Asociaţia Creştem Împreună”, în cadrul proiectului „Adoptă un țăran”. Au fost atât de mulți încât în nici trei ore s-au epuizat bunătățile tradiționale aduse spre degustare și vânzare. Cei veniți mai târziu au mai apucat doar borcane cu zacuscă și dulcețuri de la Fundația „Bucuria Darului” – cantina socială, s-au delectat admirând operele meșteșugarilor veniți și participând la ateliere de cusut ii, de pictat icoane pe sticlă, de confecționat pieptare, păpuși și șervețele inedite, au participat la turul ghidat al Complexului Muzeal „Prima Școală Românească”, condus de preot profesor dr. dr. Vasile Oltean (foto 2) și la trageri cu arcul.
„Le mulţumim tuturor pentru participare şi o spunem copleşiţi de-a dreptul şi încă sub mreaja acestui deosebit eveniment. A fost nesperat tot ce s-a întâmplat astăzi (nota red. – sâmbătă). Nici prin gând nu ne-a trecut că se vor aduna mai bine de 500 de oameni în curtea Primei Şcoli Româneşti şi că vom rămâne atât de repede fără bucate pe mese, iar producătorii prezenţi fără marfă. Abia aşteptăm să ne mai vedem şi promitem că data viitoare vor fi şi mai mulţi iubitori de frumos printre noi, meşteşugari cu obiecte inedite şi gospodari cu coşuri şi mai mari!”, au spus organizatorii.
Ei au promis că vor posta pe pagina „Adoptă un țăran” informații despre toţi cei prezenţi la agapă, de la care cei interesați să poată achiziţiona produsele naturale și tradiționale degustate şi cumpărate sâmbătă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare