Cultură

BRAȘOV. Operetă pe scena Operei

 

Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi la Opera Braşov cu cea mai recentă premieră a Operei Braşov, opereta „Voievodul ţiganilor” de J. Strauss. Spectacolul a fost pus în scenă la finalul Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2016.
Lansată în 1885, la Viena, opereta s-a bucurat de un succes enorm, plasându-se între lucrările de referinţă ale compozitorului. Lucrarea înfăţişează povestea mariajului dintre un proprietar de pâmănturi întors din exil cu o ţigancă tânără, care se va dovedi a fi chiar fiica ultimului Paşă, a găsirii unei comori ascunse, a profeţiilor unei ţigănci bătrâne şi a împlinirii lor; a unui comisar imperial încrezut, a unui guvernator militar, al unui grup de ţigani şi al unuia de husari. Acţiunea este plasată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, într-o regiune mlăştinoasă de lângă un râu din Banat.
Astăzi, de la ora 18.30, la pupitrul Orchestrei Operei Braşov îşi va face debutul în această operetă dirijorul Leonard Boga, iar regia spectacolului este semnată de Marian Pop (Germania). Scenografia şi costumele sunt realizate de Rodica Garştea, iar coregrafia Baletului Operei Braşov poartă semnătura Corinei Dumitrescu (Opera Naţională Bucureşti). Dirijor cor este Leonard Boga, iar asistenţa de regie este asigurată de Anda Pop. Regia tehnică este asigurată de Dan Antipa.
Distribuţia: Mădălina Bourceanu (Saffi), Mihai Irimia (Sandor Barinkay), Cristina Roşu (Czipra, o ţigancă), Lorand Cristian (Maxim Zsupan, măcelar), Andromeda Nemeş (Arsena, fiica lui), Nicolae Zaharia (Contele Carnero, Comisar Imperial), Anca Manea (Mirabella, doică în casa lui Zsupan), Liviu Iftene (Ottokar, fiul ei), Alexandru Aghenie (Contele Homonay). Solişti balet: Cristina Rotundu, Claudiu Dane. Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov.

Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei. Acestea pot fi procurate cu o oră înainte de spectacol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare