Cultură

BRAȘOV. „O lectură extrem de plăcută şi în acelaşi timp provocatoare”

 

„Ceaiul nostru cel de toate zilele, un bun prieten care ne însoţeşte peste tot. E mereu în preajma noastră, dar cât de puţin ştim despre ceai: licoarea divină a zeilor, capabilă să vindece, să inspire, să calmeze, să faca pace sau război, să ne acompanieze visele, să ne înveţe sa iubim. În jurul ceaiului s-au dezvoltat ritualuri şi ceremonii, pentru că licoarea nu se bea pe grabă, ci pe îndelete, cu tact, tabiet şi tipic. Cultivat cu mii de ani în urmă pe podişurile din sud-estul Asiei, băutul ceaiului s-a răspândit în toate culturile Orientului şi a sfârşit prin a fi deliciul Occidentului.. Licoarea şi ceremonia ei sunt cu siguranţă o lume şi un ritual aparte. Convinşi de acest lucru, doi oameni se întâlnesc în România: psihologul Mihai Albu (Bucureşti) şi Gabriel Soga Căciulă (Bruxelles), maestru de ceai în tradiţia japoneză Urasenke. Rezultatul: Ceaiul şi ceremonia lui – o lucrare complexă şi bine documentată. În prima parte, M. Albu prezintă un almanah de informaţii utile despre tipuri de ceai în lume, metode de preparare, rolul ceaiului în cosmetică şi sănătate. A doua parte, „Ceremonia ceaiului”, este o poveste romantică marcată de incursiuni academice in complexul de structuri filozofice, etice si estetice care formeaza acest mister greu de elucidat: ceremonia japoneză a ceaiului. Zen sau Ceai – acelaşi lucru? Ce sens au cuvinte ca armonia, respectul, puritatea, liniştea interioară? Care este codul secret al esteticii japoneze? Ce rol au poezia, arta, creativitatea? Cum convieţuiesc contradicţii de neînlăturat în ceremonia ceaiului? Discret şi cu blândeţe, Gabriel Căciulă îl conduce pe cititor pe potecile ceremoniei ceaiului. O călătorie iniţiatică pentru descoperirea elixirului magic. O lectură extrem de plăcută şi în acelaşi timp provocatoare”, este prezentarea făcută de Andrei Oișteanu, cercetător în istoria religiilor, etnolog, antropolog cultural, critic literar și scriitor. 

Apărută în 2017 la Editura Meditative Arts, cartea va fi lansată de autori astăzi, de la ora 17.30, la Librăria Șt. O. Iosif.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button