Cultură

BRAȘOV. Mozart la Operă, cu efecte multimedia

 

Al doilea week-end de Festival Mozart, ediţia a III-a, va aduce pe scena Operei Braşov, sâmbătă, de la 18.30, spectacolul cu opera „Don Giovanni” de W.A. Mozart. „Don Giovanni” este o operă în două acte, pe un libret scris de italianul Lorenzo da Ponte. Premiera absolută a avut loc la „Ständetheater” din Praga, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului, fiind primită de public cu entuziasm. Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Însă, în timp ce Mozart termină „Don Giovanni”, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart, de aceea figura paternă este prezentă şi în „Don Giovanni”. Subiectul acestei opere este inspirat de o legendă spaniolă, apărută în Evul Mediu, despre Don Giovanni, un aventurier şi un seducător etern, care a căutat perfecţiunea, a trăit viaţa şi experienţele ei la intensitate maximă. Lucrarea prezintă ultima zi din viaţa lui Don Giovanni, a acestui cuceritor, se pare un caz real, care a sedus nu mai puţin de 2000 de femei. Acţiunea se petrece în Sevilla, în secolul  al XVIII-lea, opera fiind o frescă a societăţii acelor timpuri. Richard Wagner spunea despre „Don Giovanni” că este „opera operelor”, un spectacol provocator, o „dramma giocoso”, aşa cum o subintitulează chiar Mozart, în care tragicul se îmbină cu comicul, divinitatea cu pământescul, creând astfel o dramaturgie de contrast. Pentru a sublinia acest aspect, reprezentaţia de la Opera Braşov beneficiază de efecte multimedia.
Din distribuţia spectacolului de sâmbătă seara, fac parte artiştii Operei Braşov: Adrian Mărcan (Don Giovanni), Valentina Mărgăraş (Donna Anna), Cristina Radu (Donna Elvira), Marian Reşte (Leporello), Corina Klein (Zerlina), Liviu Iftene (Don Ottavio), Ştefan Schuller (Masetto), Dan Popescu (Comandorul). Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Şerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian.
Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei. Acestea se pot procura astăzi, de la Opera Brașov, în intervalul orar 10.00 – 17.00, și cu o oră înainte de începerea spectacolului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare