Cultură

BRAȘOV. Liceenii de la Muzică și Arte Plastice se prezintă publicului

 

Braşovenii sunt invitaţi mâine, de la ora 17.00, la Sala Patria, la un concert extraordinar ce îi va avea pe scenă pe elevii Liceului Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea”. Înainte de începerea spectacolului, cei prezenţi pot admira lucrările elevilor care urmează cursurile Liceului de Arte Plastice „Hans Mattish Teutsch”. Concertul reprezintă una dintre activităţile proiectului cultural „Let’s play art”, implementat de Agenţia Metropolitană Braşov şi finanţat de Consiliul Judeţean Braşov. Intrarea este liberă. „Prin acest proiect ne-am dorit să promovăm artele spectacolului prin stimularea creativităţii tinerilor, printr-o serie de evenimente ce se vor desfăşura în judeţul Braşov. Vrem să încurajăm debutul tinerilor artişti locali şi să-i promovăm. Faptul că intrarea este liberă la aceste evenimente are în vedere extinderea accesului şi a participării la cultură către un număr cât mai mare de persoane”, susţine directorul general al Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David.

În cadrul proiectului cultural, un concert va avea loc la Prejmer, în 19 octombrie, de la ora 16.00, la Sala Căminului Cultural „Stephan Ludwing Roth”, iar la Râşnov în 28 octombrie, ora 16.00, la cinematograful „Amza Pelea”. Valoarea totală a proiectului este de 35,765.00 lei, din care 7,325.00 lei (20,48%) sunt co-finanţare proprie a Agenţiei Metropolitane Braşov, iar termenul de implementare a proiectului este luna noiembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button