Cultură

BRAȘOV. Hram la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou

  • protosinghelclement.jpg
  • img-8548.jpg
 

Prima (viitoare) mănăstire ortodoxă a Braşovului își sărbătorește astăzi hramul, în ziua în care Sfântul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Va fi o slujbă specială de hram, spune părintele protosinghel Clement (foto 2), cel care a pornit să ridice mănăstirea. „Începem la 8 cu Acatistul Sfântului Efrem, Utrenia Sfântului și de la 10 Slujba Sfintei Liturghii. Vom așeza spre închinare papucelul ce a încălțstt sfintele moaște ale Sfântului. Drumul este accesibil și e posibil să avem vreme frumoasa. Vă așteptam cu drag să ne rugăm împreună de ocrotirea Sfântului Efrem cel Nou, grabnic ajutător întru orice nevoi. La final oferim cu drag o gustărică cu păstrav afumat”, este invitația lansată de protosinghel Clement.
La locul viitoarei mănăstiri se ajunge cu autobuzul 5 M (Măgurele), până la capăt. De aici, credincioşii trebuie să mai meargă câţiva zeci de metri până la drumul neasfaltat ce o ia spre pădure. La începutul drumului este un indicator pentru mănăstire. După aproape 500 de metri pe cărarea ce merge pe liziera pădurii ajung la sfântul lăcaş.

Sf. Efrem cel Nou, Mare Mucenic

Sfântul Efrem cel Nou este prăznuit în 3 ianuarie (ziua aflării moaștelor sale) şi în 5 mai. Sf. Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). A rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri). Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească), acesta a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați.
Martiriul Sfântului Efrem cel Nou a durat 8 luni. A început pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care este și ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit Mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniților, când a fost luat în robie și s-a sfârșit pe data de 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfantul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost spânzurat cu capul în jos, în pantece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.
Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și viața și patimirile sale. De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia), este sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie (ziua aflării Sfintelor sale Moaște) și pe 5 mai (ziua adormirii sale întru Domnul, în urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic).

Citiți și:

BRAȘOV. Prima mănăstire ortodoxă din Țara Bârsei se ridică la Cristian

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare