Cultură

BRAȘOV. Doliu național. Ce se întâmplă cu spectacolele de Crăciun de la Operă

 

Vineri, 15 decembrie 2017, sâmbătă, 16 decembrie 2017 și duminică, 17 decembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat tradiționalul Spectacol de Crăciun al Operei Brașov, în premieră anul acesta beneficiind de trei reprezentații. Pentru a 18-a ediție consecutivă, invitații și artiştii Operei vor delecta publicul cu un program special. Cu toate că primele două reprezentaţii au loc în zile de doliu naţional, pentru Regele Mihai, acestea nu au fost anulate sau amânate, ci ușor adaptate, după cum au precizat reprezentanţii Operei Braşov. Biletele pentru aceste reprezentații s-au epuizat în cea de-a doua zi de punere în vânzare, după ce oamenii au stat la coadă.
„În prima parte a spectacolului, vom păși în lumea operei, operetei și a baletului, iar în cea de-a doua ne vom întâlni și cu invitații: Ana Maria Donose, Cosmin Marcovici, Jean-Kristof Bouton (Opera Națională Română Iași), Mirabela Dauer, Alexandra Fits, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Florin Nae – contratenor, Cvintetul Vocal ANATOLY, Corul de Copii UNISON – seniorii și Corul UNISON Stars – dirijor, manager general: George Dumitrașcu, alături de soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Asineta Răducan, Anca Pârlea, Liviu Iftene, Valentin Marele. Soliști balet: Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică, Mihaela Pop, Claudiu Dane, Matei Rada, Dorin Mirea”, detaliază reprezentanții Operei Brașov.
La pupitrul Orchestrei Operei Brașov, se va afla, pentru prima dată invitat la Opera Brașov, dirijorul Mircea Holiartoc. Își dau concursul, de asemenea, Corul și Baletul Operei Brașov. Spectacolul va fi prezentat de Paula Duca și George Zafiu. Scenografia este semnată de Rodica Garștea, iar coregrafia de Ramona Mezei.

Citiți și:

„BRAȘOV, oraș de poveste”. Evenimentele au fost anulate


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button