BRAȘOV. De ce există Junii Curcani, Dorobanți și Roșiori

„Independența: faptă și glorie – participări brașovene”. Sub acest generic regăsiți mai jos o prezentare elaborată de pr. prof. dr. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, dedicată aniversării a 140 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României:

„Cum biografia istorică a românilor brașoveni, pe fiecare treaptă a istoriei se împletește cu cea a fraților din Moldova și Muntenia, în contextul permanentelor legături, firește că și genericul ideal al Independenței României de la 1877 apare ca o evidentă consecință, căci Războiul pentru Independență nu avea să fie doar un război al românilor din statul declarat independent, ci și al românilor din ținuturile subjugate de Austro-Ungaria, Independența fiind preludiul eliberării și al unirii românilor de pretutindeni.

Participările brașovene direct pe câmpul de luptă sunt cu greutate depistabile, dată fiind situația specială a Brașovului în contextul politicii de opresiune în cauza războiului Austro-Ungariei. Nu se poate contesta că un număr impunător de tineri s-au înrolat voluntar în armata română și trecând pe ascuns Carpații pe căi tăinuite pentru a lupta vitejește la Grivița, Plevna, Rahova și Smârdan. Numai așa înțelegem categoricul răspuns, pe care Kogălniceanu, ca ministru de externe al României, îl dă guvernului Austro-Ungar la 13 iunie 1877 printr-un agent diplomatic trimis la el: „Sub nici un pretext nu vom săvârși actul de nedreptate de a preda autorităților austro-ungare fără vina unui delict specificat pe orice tânăr român din Transilvania, care va fi venit în ultima vreme în țara noastră”(Teodor Vârcolici, Ecourile literare ale cuceririi independenței naționale, București, 1976). La aceasta se adaugă disputa directă pe care Kogălniceanu o are la Viena cu autoritățile, prezentată în ziarul bucureștean „Rezboiul” (aflat în colecția muzeului din Șchei).

Un exemplu semnificativ este cazul tânărului brașovean, Gheorghe Diamandi, fiul cunoscutului negustor, inițiatorul primului Comitet filantropic de sprijinire a răniților de pe front, Diamandi Manole, care, direct de pe băncile facultății de medicină de la Viena se înrolează voluntar pe frontul antiotoman încă în cursul anului 1876, participând însuflețit la campania din fața Plevnei, salvând răniți, fapte pentru care este decorat cu „Steaua României” (Valeriu Bologa, „Ajutorul românilor ardeleni pentru răniții războiului de independență”, în „Transilvania”, nr. 5-6/1941, p. 390).

Fapta sa este urmată de alți doi medici brașoveni, consemnați în același ziar bucureștean „Rezboiul” (nr. 49/1877) de către redactorul publicației Grigore H. Grandea, de unde aflăm că „Societatea Crucii Roșii…pe lângă personalul medical ce-l avea la dispoziția acestui institut a mai adus de la Brașov doi din cei mai experimentați doctori: Dr. Iohan Altstadter, ca medic primar și Dr. Eduard Copony, ca medic secundar. Cel dintâi – se spune în continuare în document – ne este cunoscut de când era medic al orașului Ploiești și unde a lăsat cele mai frumoase suveniri. Cel de-al doilea a fost medic militar în armata austriacă, distingându-se în campania de la 1866 prin multe operații chirurgicale, pentru care a primit medalia de aur. Deși lipsa acestor doi medici a fost foarte simțită la Brașov, totuși românii și sașii de acolo i-au felicitat pentru primirea acestei sarcini” (dr. Valeriu Bologa, op. cit., p.404).

Știut find caracterul neguțătoresc al Brașovului și largile lui relații comerciale, dar mai ales siguranța și liniștea politică de care s-a bucurat totdeauna Brașovul, nu ne surprinde să aflăm în același ziar bucureștean (nr. 26/ 17august 1877) existența unei agenturi de informare asupra evenimentelor de pe frontul balcanic pentru Anglia. „Acești corespondenți – scria ziarul sub titlul „Corespondenții ziarelor engleze la Brașov” – au provocat o adevărată revoluție la oficiul telegrafic din Brașov. Neprimindu-li-se toate telegramele la oficiurile telegce române, ei sunt siliți a le trimite prin curieri la Brașov. Corespondența ziarului Dailly Telegraph din Llondra are șase corespondenți pe câmpul de rezbel din Europa și toți aceștia trimit telegramele lor la Brașov, unde este al șaptelea corespondinte, care le espediază la Londra.Telegrama despre bătălia de la Plevna cuprinde 6000 de cuvinte  și costa 1000 florini (200 galbeni). Nu trece o singură zi în care acest corespondinte principal să nu predea câte o telegramă de cel puțin 5-600 cuvinte, chiar și câteva mii. Acești șapte corespondenți costă vreo 5000 de franci pe zi. Numita foae are 240.000 de abonați”. De aici se desprind câteva concluzii. Pe de o parte, încercarea de oprire a informațiilor făcută de autorități și pe de altă parte cunoașterea la Brașov a celor mai semnificative amănunte cu privire la evenimentele de pe front.

Ca atare, urcarea la tribuna Camerei a ministrului Kogălniceanu pentru a declara în fața deputaților și senatului în ziua de 9/24 mai 1877 Independența și începutul războiului de consacrare a Independenței, a constituit și pentru românii brașoveni începutul acțiunilor temerare. Dovada o constituie numeroasele articole ale publicațiilor transilvănene, la care adăugăm inedit 12 liste, cuprinzând numele contribuabililor la război, aflate de noi în arhiva istorică a Muzeului Bisericii Sf. Nicolae. Semnificativ este faptul că prima listă, constând din 78 de contribuabili cu valori între 5 fl. și 2000 fr, poartă pe ea data de 9 mai 1877, deci tocmai prima zi a declarației, fiind o expresie a promptitudinii cu care brașovenii au îmbrățișat măreața cauză a Independenței României. Numele celor consemnați amintesc pe cei mai cunoscuți cărturari brașoveni, concentrați la acea dată în cadrul Bisericii Sf. Nicolae și „Casinei Române”, în diferite reuniuni sau profeosri ai gimnaziului „Andrei Șaguna” din localitate. O situație aparte o comportă George Barițiu, al cărui nume nu apăruse pe listele oficiale (fiind redactor al ziarului local și autoritate publică), în schimb pe aceste liste de la Biserica Sf. Nicolae apare de trei ori, alături de Aron Densușianu, cunoscutul filolog venit la Brașov de la București, unde rămâne până la 1880.

Considerăm că prima listă, mai sus menționată este o urmare directă a manifestului lansat tocmai de bătrânul redactor de la „Gazeta Transilvaniei”, George Barițiu, în numărul din 7/19 mai 1877 pentru populația românească brașoveană, prin care îi îndeamnă a veni în ajutorul celor participanți la război, prin colectarea de bani și diferite ofrande denstinate armatei și mai ales răniților. Tot o urmare directă a manifestului o constituie și formarea primului Comitet filantropic (cu titlul exact „Comitetul Românilor din Brașov pentru ajutorarea soldaților români răniți din România”) sub președinția cunoscutului negustor cu preocupări culturale, Diamandi Manole și a librarului Nicolae T. Ciurcu (casier), ambii prezenți în toate listele amintite. De altfel acțiunile filantropice ale lui Diamandi Manole sunt cunoscute cu mult înainte, în calitatea sa de președinte al „Fondului înveșmântării copiilor săraci”, destinat în special elevilor de la gimnaziul „Andrei Șaguna” al Bisericii Sf. Nicolae. Pe de altă parte, demne de remarcat sunt faptele fiului său, Gheorghe Manole, absolvent al Facultății de medicină din Viena, care se înrolase voluntar pe frontul de luptă, luând parte la campania din fața Plevnei. La fel procedase și brașoveanul Moise Grozea, cumnatul lui Iacob Mureșianu din Brașov), care, ofițer fiind în armata austriacă și student al Univeristății din Viena pleacă pe front pentru a sluji cauza românească.

Faptul că în nr. 37/1877 al Gazetei de Transilvania se anunță la 15/27 mai înființarea unui Comitet filantropic pentru ajutorarea frontului antiotoman, sub președenția lui Diamandi Manole – deci sub aceeași președenoleție cu a celui înființat în 10 mai – ne determină să intuim ipoteza mai multor comitete filantropice. Considerăm că în 9 mai 1877, când se realizează prima listă a contribuabililor, mai sus menționată, exista un asemenea comitet format. Confirmare ne survine din două surse inedite. Pe de o parte: într-o adresă a comitetului semnată de Diamandi Manole și I. Lăpădat din 11 mai 1877 pentru protopopul Ioan Petric, îi încredințează sarcina ca împreună cu I. Manole Burbea (epitrop al Bisericii Sf. Nicolae)  să colecteze sume de bani și produse destinate „ajutorării soldaților răniți din România” într-un „suburbiu al Șcheiului”. Pe de altă parte, cea de a patra listă aflată de noi consemnează în ordine cronologică 32 de comitete, numele președintelui și al membrilor ordinari, protopopul Ioan Petric fiind președintele  comitetului 2, iar I. Manole Burbea al comitetului 30. Ceilalți președinți fac parte din rândul celor mai cunoscuți cărturari și negustori cu alese implicații cărturărești în viața  locală: Protopopul Iosif Barac, I. Teclu (savant chimist,fizician cu peste 80 de lucrări, membru al Academiei Române și al Academiei de Belle Arte), dr. Ioan Meșota (directorul gimnaziului  (prof. Gimnaziului ,,Andrei Șaguna”, întemeietor al primului gimnaziu din Betolia) Ion Moroianu (negustor), I.A.Navrea (negustor), R. Orhidan (editorul primei reviste brașovene „Foaia Duminicii”), Anton Purcărea ș.a., ca să pomenim doar câțiva din președinții Comitetelor filantropice. Însă de remarcat că aceștia erau cei mai cunoscuți în viața publică brașoveană: preoți, profesori, negustori, susținători ai periodicelor brașovene.

Întrucât comitete nu sunt consemnate în listele oficiale (probabil din precauție), ci doar cele din păstrate secret în arhiva Bsericii „Sf. Nicolae”, ne obligă să credem că ele au funcționat după data de 2 iunie 1877, când primarul Brașovului Johann Gott interzice activitatea Comitetelor filantropice. Ele au fost create, cu siguranță, în urma energicului protest semnat de cei consemnați pe liste în numărul din 12 iunie al Gazetei de Transilvania, de unde aflăm că: „simțământul umanității, iubirea și legătura de sânge nu se dizolvă decât odată cu viața. În numele acestor înalte și sfinte sentimente, noi ca particulari venim a apela pentru ajutorarea fraților noștri răniți în război, la toți aceia în al căror sân arde focul sacru al umanității (…) aceeași iubire ne impune a veni în ajutorul acelora, cari au căzut pentru gloria și viitorul neamului românesc…” (din rev. „Transilvania” nr. 5-6/1941, p.399, aflată în colecția muzeului).

O deosebită interpretare ridică, însă, antetul listelor: „cui trimite” și „prin cine”. Prima rubrică, în care erau consemnați președinții comitetelor și membrii, cuprinde pe cei cărora, din localitate sau din sate vecine, li se aduceau produse și bani destinați frontului, iar rubrica a doua cu antetul „prin cine”, consemnează, pe de o parte, curieri anonimi (țărănci „una femeie ungară”, servitori), care prin anonimatul lor puteau trece ușor produsele peste suspiciunea autorităților. Pe de altă parte aflăm persoane cunoscute: Ștefan Iosif (directorul gimnaziului), Maximilian (pictor și director al școlilor elemntare brașovene), George Ucenescu (autorul imnului „Deșteaptă-te Române”), I. Tacit (profesor la gimnaziu) ș.a. Nu este exclus ca prin acești curieri produsele să fie expediate de Comitetele amintite direct pe front la „Crucea Roșie” din București, tot pentru front.

În memoria acestor evenimente, la Brașov s-au format trei grupări ale junilor (sunt șapte în total): Junii Roșiori (foto 3), Junii Curcani (foto 1) și Junii Dorobanți (foto 2), purtând numele celor trei grupări ale luptătorilor din Războiul pentru Independență.

 Preot prof. dr. Vasile Oltean