Cultură

BRAȘOV. Cetatea Feldioara își reprimește Cavalerii teutoni

 

La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis în perioada 3-4 septembrie (sâmbătă şi duminică), în zona Feldioarei se desfăşoară ediţia a VI-a a Festivalului „Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”. Manifestarea se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primărie. Ca şi în anii precedenţi, localnicii, locuitorii din zonele învecinate şi turiştii veniţi din toate colţurile ţării şi din străinătate vor putea asista la un program bogat şi foarte atractiv, care va cuprinde: paradă cu cai, cavaleri şi domniţe; demonstraţii cu cai; concert de muzică medievală; demonstraţii de artă şi lupte medievale; recitaluri; spectacole ale elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din localitate; cântece populare cu Ionuţ Dolănescu şi alţi interpreţi; concert extraordinar „Direcția 5”; foc de artificii.
Feldioara este o localitate foarte importantă pe harta istorică şi turistică a României, chiar dacă vechii cavaleri teutoni au fost prezenţi doar 14 ani în Ţara Bârsei. Cu toate acestea, Marienburg, cum i s-a spus pe vremuri localităţii de astăzi, a fost prima aşezare în care cavalerii s-au oprit în urmă cu 800 de ani, ei venind din Ţara Sfântă, lucru confirmat şi de documentele originale existente şi păstrate într-un muzeu din Viena. Practic, cavalerii teutoni au fost la originea civilizaţiei săseşti care s-a dezvoltat în zona Feldioara.

 

Program:

FESTIVALUL CAVALERII TEUTONI SE ÎNTORC ÎN CETATEA FELDIOARA

EDIŢIA A –VI-A

3 – 4 SEPTEMBRIE 2016

Sâmbătă 3 septembrie

 

Ora 13.00- meciuri de fotbal la baza sportivă

Ora 16.00 –Centrul comunei – Parada cavalerilor

Ora 17.00 – Demonstraţii cu Cavalerii Ordinului Paladinii de Terra Medies

Ora 18.00 –  Concert de muzică medievală Cimpoierii de Transilvania

Ora 19.00 – Concert extraordinar Leya D

Prezintă  – Adina Carp

 

Duminică 4 septembrie

 

Ora 13.00 – meciuri de fotbal la baza sportivă

Ora 13.00 -centrul comunei Parada Cavalerilor

Ora 14.00- Concert de muzica medievala Cimpoierii de Transilvania

Ora 15.00- Program cu elevii de la Liceul Petru Rareş

Ora 17.00 -Demonstraţii cu Ordinul Cavalerilor Paladinii de Terra Medies

Ora 17.30- Concert de muzică populară cu Orchestra Plaiuri Transilvane şi grupul Ţara Bârsei

Recital Claudia Miritescu    dirijor prof. Liviu Ioan Iosif

Ora 18.30 Recital extraordinar IONUŢ ŞI DOINIŢA DOLĂNESCU

Ora 19.30 Tinere talente

Ora 20.15 Muzică germană cu BURZENLAND PARTY BAND

Ora 21.00 Concert extraordinar DIRECŢIA 5

Ora 22.00 Artificii

  Prezintă – Claudia Miriţescu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button