Botezul Domnului, praznic împărătesc, de același rang ca Paştele şi Crăciunul

Creștinătatea apostolică sărbătorește astăzi Botezul Domnului – praznic împărătesc cunoscut la români ca Boboteaza, când are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.

Boboteaza intră în suita celor 12 sărbători importante creştine şi e menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania” (la catolici, care sărbătoresc de fapt în prima duminică din ianuarie, însă acum coincide).

Iisus se duce la Ioan spre a fi botezat

Aproape în aceeaşi perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că „s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan, cutremurat, i-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.
Cum Iisus, fiind Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, nu avea păcate care trebuiau spălate prin botez, alta este semnificaţia: prin Botezul în Iordan, nu Iisus se sfinţeşte, ci, dimpotrivă, El curăţeşte şi sfinţeşte Creaţia, mânjită prin căderea în păcat. Prin Botezul Său, Iisus readuce în lumea creată Duhul Sfânt, pe care omenirea îl pierduse la izgonirea din Rai a primilor oameni.

Revelarea Sfintei Treimi

În limbaj teologic, Botezul Domnului se mai numeşte şi Epifanie (mai ales în Biserica Romano-Catolică) sau Teofanie, termeni proveniţi din greacă şi care înseamnă apariţia, revelarea lui Dumnezeu. Aceasta, deoarece, în momentul în care Iisus a fost botezat, oamenilor le-au fost revelate concomitent Sfânta Treime şi divinitatea Mântuitorului: Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât sub forma unui porumbel deasupra capului lui Iisus şi s-a auzit vocea Tatălui, mărturisindu-L pe Fiul Său: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi”. Astfel, S-a descoperit în chip văzut oamenilor Sfânta Treime: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh.
Scufundarea în apa Iordanului prevesteşte Moartea şi Învierea lui Iisus. Altfel zis, prin botez este omorât şi îngropat Omul Vechi, pentru a învia ca Om Nou, în-Dumnezeit. De aceea, în icoana clasică a Botezului Domnului, malurile Iordanului sunt înălţate, ele cuprinzându-L pe Iisus ca un mormânt. De aceea, botezul copiilor se face prin trei afundări în apă, semnificând cele trei zile petrecute în mormânt de către Mântuitor, dar şi în numele celor trei persoane ale Sfintei Treimi.

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr, de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus. Iniţial, în Răsărit, Boboteaza era sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Naşterea Domnului. Din secolul al IV-lea a fost adoptată şi în Biserica apuseană, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus şi 6 ianuarie pentru Bobotează.

Cum se foloseşte Agheasma Mare

Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşesc două slujbe de sfinţire a apelor – „Agheasma Mare”, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primeşte germenii noii creaţii, transfigurată prin sfinţirea apelor). Prima, slujba de Vecernie şi Litie din ajunul praznicului, când se ține post aspru, chiar negru, ca în Vinerea Mare, iar preoţii folosesc Agheasma Mare la sfinţirea caselor şi a celor ce locuiesc în ele. A doua slujbă, mult mai amplă, are loc chiar pe 6 ianuarie. Cu Agheasma Mare făcută cu acest prilej, sunt stropiţi credincioşii participanţi la slujbă şi biserică. Tot din această Agheasmă Mare, credincioşii iau acasă, în sticle sau alte recipiente curăţate cu grijă în prealabil, pentru a le folosi tot anul, până la Boboteaza viitoare.
Agheasma Mare se bea dimineaţa, pe nemâncate, înainte de Anafură, timp de opt zile. În zilele când ne împărtăşim, Agheasma Mare se ia după Împărtăşanie. În restul zilelor, se ia Agheasmă Mică, înainte de Anafură. Poate fi luată, însă, şi în restul anului, în timpul posturilor sau la marile sărbători. Agheasma Mare poate fi administrată bolnavilor oricând, după cum poate fi folosită ca factor purificator pentru stropitul locuinţei, al gospodăriilor, sau al animalelor. Nu se pune busuioc în Agheasmă. Totuşi, un fir de busuioc poate fi legat de gâtul sticlei, pentru a o deosebi de restul recipientelor. Dacă este ţinută în sticle curate şi bine închise şi dacă nu se bea direct din sticlă, Agheasma Mare se păstrează proaspătă ani de zile.

Citiți și:

Datini pentru spor și sănătate, la Bobotează

Sărbătoarea Bobotezei începe din ajun, chiar dacă e post aspru