BRAȘOV. Inconștiență la volan: un șofer drogat și doi beți, depistați de polițiști. Unul era în depășire interzisă

Polițiștii brașoveni au depistat, în ultimele 24 de ore, trei șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive. Toți sunt cercetați penal.
Primul caz a fost înregistrat în noaptea de 14 iunie, pe strada Stadionului din municipiul Brașov, unde un bărbat de 41 de ani a fost oprit pentru control. Comportamentul său a ridicat suspiciuni, iar testarea pentru consumul de droguri a indicat un rezultat pozitiv. Analizele toxicologice au confirmat ulterior prezența unor metaboliți specifici substanțelor psihoactive.
Depășire interzisă și alcool la volan
În dimineața zilei de 15 iunie, în jurul orei 06:00, polițiștii rutieri au oprit pe DN 13, în Feldioara, un șofer de 40 de ani care efectuase o depășire neregulamentară.
În timpul controlului, oamenii legii au observat că bărbatul consumase alcool, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat la Zărnești
Tot pe 15 iunie, în jurul orei 14:00, polițiștii din Zărnești au depistat un șofer de 55 de ani aflat sub influența alcoolului.
Testarea a indicat o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare mult peste limita legală. Și în acest caz au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Polițiștii avertizează asupra riscurilor
Pentru toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorilor.
Polițiștii reamintesc că alcoolul și substanțele psihoactive la volan reprezintă factori majori de risc pentru producerea accidentelor grave și atrag atenția asupra prevederilor „Legii Anastasia”, care prevede sancțiuni severe pentru șoferii care provoacă accidente mortale în astfel de condiții.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





