Auto-Moto

FORMULA 1. Lewis Hamilton a câştigat cursa 1.000 din istorie şi e lider în clasamentul general

 

A treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu la Chinei, a confirmat dominaţia autoritară a celor de la Mercedes din acest start de sezon.

Lewis Hamilton (Mercedes) s-a impus în cursa 1.000 din istoria „Marelui Circ”. Britanicul a plecat de pe locul secund al grilei, dar a trecut imediat, după stingerea luminilor roşii, de coechipierul său, Valtteri Bottas, şi nu a mai cedat prima poziţie. Bottas a completat „dubla” pentru Mercedes. Podiumul a fost completat de Sebastian Vettel, care a beneficiat din nou de ordinele de echipă pentru a ajunge în faţa coechipierului său, Charles Leclerc. Monegascul a terminat până la urmă pe 5, fiind depăşit de Max Verstappen (Red Bull), după prima trecere pe la boxe.

Au mai punctat, în ordine, Pierre Gasly (Red Bull), Daniel Ricciardo (Renault), Sergio Perez (Racing Point), Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) şi Alexander Albon (Toro Rosso).

Cu 68 de puncte, Hamilton a urcat pe primul loc în clasamentul general, fiind urmat de Bottas, 62 puncte, și Verstappen, 39 p. Sebastian Vettel este deja departe, la 31 de puncte de lider, neamțul având un punct mai mult decât Leclerc.

Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Azerbaidjanului, va avea loc pe 28 aprilie.

FOTO: www.formula1.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare