Lifestyle

Paula Seling, destăinuiri după divorț… „Viața ne-a oferit niște provocări mai mari decât am putut noi duce”

Paula Seling a făcut destăinuiri după divorț. „Viața ne-a oferit niște provocări mai mari decât am putut noi duce”, a spus artista, într-un interviu pentru viva.ro. Paula Seling și Radu Bucura au adoptat o fetiță, în urmă cu șase ani. Fiica lor are acum 9 ani.

„Nu știu să vă spun multe (n.r. despre divorț). De fapt, cred că viața ne-a oferit niște provocări mai mari decât am putut noi duce. Asta nu înseamnă că nu mai suntem o familie în creșterea copilului nostru. Ba chiar facem tot ce putem să îi fim alături, să simtă că iubirea există, într-o altă formă, între părinți, uriașă pentru copilul nostru, și vom face tot ce putem să o creștem simțind că suntem o celulă a iubirii, toți trei, indiferent ce se întâmplă între adulți”, a declarat cântăreața.

Cuplul s-a separat în primăvara lui 2022


Ea a precizat s-a despărțit de soț în primăvara anului 2022.

„Da, din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Atât pot să vă spun, pentru că a fost foarte greu! Personal, am considerat un eșec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost pe lume și se întâmplă pentru că așa se întâmplă. Cred că nu trebuie să întrebi de ce. Și, vă asigur, niciunul nu a greșit cu nimic. Pur și simplu, niște diferențe de percepție asupra vieții s-au adâncit în timp. Odată cu maturizarea noastră, am înțeles cine suntem și că ne datoram unul altuia să ne oferim posibilitatea de a găsi, fiecare, locul și lumina de care are nevoie. Este o dovadă de iubire să faci acest gest, atunci când realizezi că poate nu ești ceea ce omul tău are nevoie.
Relațiile între noi sunt foarte OK. Comunicăm și colaborăm în creșterea Elenei. Asta contează cel mai mult și suntem implicați, pe deplin, în viitorul fetiței noastre. Aceste goluri nu se pot înlocui, poți doar să mergi mai departe și să cauți soluții noi la probleme noi. Nimic nu va fi la fel, dar este parte din dezvoltarea noastră, a fiecăruia, a amândurora”, a mai declarat Paula Seling.

Nu i-a fost ușor după despărțire, după cum a mărturisit. „Perioada a fost cumplit de grea. Am luptat mult cu mine și am încercat să restabilesc echilibrul de care aveam și am deosebită nevoie, pentru a funcționa la parametri buni. M-am refugiat în muncă, m-am concentrat pe a da tot ce e mai bun, din punct de vedere muzical, scenic, și mi-am făcut o echipă de care sunt foarte mândră. Nu știu, încă, să vă spun ce e bun și ce e rău în toate acestea”.

Interviul complet – aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Cine e Seling asta?

Back to top button