Cultură

Puteți vizita astăzi 21 de țări în Piața Sfatului

Puteți vizita astăzi 21 de țări în Piața Sfatului

The Migrant Integration Center Brasov – Centrul Regional de Integrare pentru Migranți din Brașov vă invită să luați parte la a IX-a ediție a Zilei Multiculturalității în Brașov, eveniment care va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00, în Piața Sfatului.

Festivalul Ziua Multiculturalității în Brașov este un eveniment anual al Migrant Integration Center Brașov, organizat cu scopul de a educa și de a promova diversitatea culturală.

Activitățile festivalului promovează și încurajează dialogul intercultural, comunicarea și cooperarea dintre culturi, încurajează toleranța, respectul pentru diversitate și combaterea stereotipurilor și prejudecăților.

Festivalul reunește în acest an cetățeni străini

Festivalul reunește în acest an cetățeni străini stabiliți în Brașov din 21 de țări din întreaga lume, țări din afara Uniunii Europene.

Aceștia, împreună cu o serie de reprezentați ai ambasadelor lor în România, vor oferi muzică, dansuri și cântece tradiționale, prezentări de țară și de costume, tradiții și expoziții culturale, pictură tradițională cu henna, ateliere pentru copii.

Expozițiile culturale pot fi vizitate astăzi, între orele 11.00 și 19.00, iar spectacolul va începe la ora 13.00 si se va derula până la aproximativ ora 19.00.

Vizitatorii vor putea obține vize

Vizitatorii la eveniment vor primi gratuit cate un „pașaport”, iar de la fiecare stand de țară – o expoziție culturală cu specific național vor putea obține „vize” direct de la cetățenii străini. Organizatorii vor oferi astfel oportunitatea ca cetățenii români și străini să intre în contact unii cu ceilalți și să schimbe informații din țările lor.

Într-o singură zi, brașovenii vor putea „obține viza” de călătorie pentru India, Filipine, Ucraina, Columbia, Moldova, Republica Dominicana, Turcia, Peru, Zambia, Zimbabwe, SriLanka, China, Indonezia, Iran, Egipt, Coreea de Sud, Vietnam, Venezuela, Ecuador, Cuba și Japonia.

De asemenea, vizitatorii vor putea obține și „vize umanitare” de la Agenția ONU pentru Refugiați, Reprezentanta în România (UNHCR) și de la Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR).

Evenimentul este organizat de Centrul de Integrare pentru Migranți din Brașov, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund Romania, cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov.

Puteți vizita astăzi 21 de țări în Piața Sfatului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
2 ani în urmă

De ce, pentru ce?
Nu avem destui de culoare care nu se integrează? De secole?
Mai invităm alții?
Richipeii din China, în clipa în care sunt mai mulți, pun de-un cartier chinezesc, cu regulile lor, ,,legea” lor.

Back to top button