[ViDEO] ULTIMA ORĂ. 27 de PERCHEZIȚII în BRAȘOV, într-o anchetă DIICOT (FOTO – VIDEO)
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Brasov, I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 27 percheziții domiciliare, pe raza județului Brașov, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, obținerea ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.
Activitățile ilegale ar fi fost derulate începând cu anul 2014, pe raza județului Brașov, prin accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare/nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora, precum și de ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții.
Conform anchetatorilor, modul de operare al grupului consta în înființarea sau preluarea părților sociale ale unor societăţi și implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor, folosindu-se în acest scop documente contabile falsificate.
Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 42 milioane de lei. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov urmează să fie conduse, în vederea audierii, 18 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigații Criminale, I.P.J. Brasov – Serviciul Criminalistic, luptătorilor din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi “Burebista” Brasov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.