Romanii si sexul

Conationalii nostri se lauda ca sunt cei mai buni amanti din lume
Romanii sunt foarte pretentiosi atunci cand vine vorba de sex, conform rezultatelor recentului studiu international „Viata sexuala”. De asemenea, romanii considera ca sunt cei mai buni amanti in proportie de 22%, urmati de italieni (16%), francezi (9%) si spanioli (5%). Peste 40% dintre romani cred ca cel mai potrivit este sa faci sex intre doua si patru ori pe saptamana. Acestea sunt doar cateva din concluziile unui studiu referitor la viata sexuala a europenilor si americanilor. La cercetare au participat 19.000 de cetateni din 20 de tari. Specialistii brasoveni spun, insa, ca nu sunt de acord in totalitate cu rezultatele cercetarii.
Africanii si brazilienii sunt cei mai buni
Una dintre intrebari se refera la frecventa cu care cuplurile ar trebui sa faca sex pentru a fi satisfacute. Doar 13% dintre cei chestionati au ridicat „pretentii” mai mari decat media. „Persoanele cu o dorinta mare de a face sex sunt cele de culoare, ca africanii, si cei din zonele sudice, asa cum sunt brazilienii. Cred ca ar fi in stare s-o faca si de 30 de ori pe noapte. Eu nu cred, de obicei, in astfel de cercetari si, nici atata, in faptul ca romanii sunt cei mai tari amanti. Apoi, ca italienii si spaniolii sunt mai prejos ca noi…, sa fim seriosi. Atat timp cat un barbat nu poate satisface o femeie, nu este un amant bun. Am citit un studiu stiintific in care se spunea ca mai bine de 75% dintre francezi sunt interesati de satisfacerea partenerei. La noi, cred ca procentul e doar de 20% “, spune sexologul Dan Militaru. Medicul brasovean mai considera ca, pentru a avea o viata sexuala normala, trebuie sa ai si o viata echilibrata. Indivizii trebuie sa fie foarte selectivi in ceea ce priveste partenerii, trebuie sa fie atenti la alimentatia si la bauturile de zi cu zi. Excesul nu face bine activitatii sexuale.
Informatii despre sex
Mentalitatea legata de sex este formata in principal de parinti, in proportie de 37%. Sunt urmati de grupul de prieteni (26%) si de mass-media (22%). Influenta scolii este destul de redusa (6%). Un sfert din cei intervievati obtin informatiile care-i intereseaza despre sex din discutiile cu parintii, iar un procent asemanator, din media. Cu 2%, respectiv 4%, scoala si biserica joaca un rol secundar, singura exceptie fiind Bulgaria, unde 43% dintre subiectii cercetarii au declarat ca scoala este principala lor sursa de informatii. Numai in Germania, Austria, Cehia, Romania (fiecare cu 37%) si Turcia (25%) parintii joaca cel mai important rol. Fapt dovedit si de un studiu realizat de Institutul de Ocrotire a Mamei si Copilului din Romania, denumit „Sanatatea reproducerii la tineri”. Se arata ca majoritatea tinerilor acumuleaza cunostinte despre viata sexuala de la prieteni sau de la televizor. Prea putini discuta acest subiect cu parintii. Cercetarea efectuata de specialistii de la Institutul de Ocrotire a Mamei si Copilului a avut in vedere tineri cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani. La capitolul imagine de sine, fiecare popor are mandria lui. Astfel ca 34% dintre europeni si 25% dintre americani sunt convinsi ca amantii cei mai buni se gasesc in propria lor tara. In coada plutonului sunt olandezii (13%), belgienii (14%) si germanii (15%). 69% dintre italieni sunt convinsi ca partenerii sexuali cei mai buni pot fi gasiti in tara lor. Acest procent este depasit numai de greci, care au o parere fantastica despre conationalii lor (77%). Tot grecii se afla in fruntea topului (24%), cand considera ca este bine sa faca sex de cel putin cinci ori pe saptamana. In ceea ce priveste raspunsul la intrebarea cine influenteaza cel mai mult atitudinile si practicile sexuale, a fost evident ca, pentru aproximativ o treime dintre barbati si femei, prietenii si persoanele de aceeasi varsta au cel mai greu cuvant.
Romanii iarta infidelitatile
Infidelitatea la romani nu este o problema majora pentru 67% din populatie, in timp ce doar 32% declara acest fapt ca fiind de neiertat. „Conteaza foarte mult sa stii cu cine te potrivesti. Infidelitatea se produce atunci cand partenerii sunt dezamagiti unul de celalalt. E ca atunci cand te duci la piata si cumperi o marfa, iar cand ajungi acasa, constati ca marfa arata de fapt altfel. Multi oameni fac diferenta intre sexul cu prietena sau sotia si sexul cu prostituata, de exemplu. E o gandire proasta. Totul depinde de cum iti educi cuplul de la inceputul relatiei. Nu trebuie sa-i dai celuilalt motive pentru a cauta in alta parte satisfactia”, considera sexologul.
Spre deosebire de romani, frantuzoaicele nu tolereaza infidelitatea. Considera aventura ca fiind de neiertat si doar 4 din 10 barbati francezi gandesc acelasi lucru. Nemtoaicele sunt, de asemenea, mai putin tolerante fata de partenerul care insala in proportie de 48%.
Tinerii si sexul
In Romania, educatia sexuala lasa de dorit. Conform studiului realizat de Institutul de Ocrotire a Mamei si Copilului, peste 36% din adolescentii si tinerii chestionati si-au inceput viata sexuala cand aveau mai putin de 16 ani si numai 6,7% au asteptat pana cand au implinit 20 de ani. La fete, situatia este un pic diferita: doar 11% din ele si-au inceput viata sexuala intre 15 si 16 ani, in timp ce aproape 39% au asteptat sa devina majore. Factorii care influenteaza cel mai mult momentul in care subiectul hotaraste sa aiba primul contact sexual sunt: mediul din care provine, nivelul educational si venitul. „De obicei, tinerii au cele mai multe probleme legate de viata sexuala. Ba se masturbeaza inainte de inceputul vietii sexuale, ba spun ca nu au unde sa-si duca partenera, ba ca nu au bani. Conteaza mult si cum sunt initiati. Evolutia trebuie sa fie normala: sa iubeasca, sa le compuna poezii, sa se plimbe si apoi sa faca sex”, considera specialistul.
Conexiunea dintre
minte si organ
Tot in conformitate cu studiul, cele mai multe fete care-si incep viata sexuala inainte de 16 ani provin din mediul rural si nu au prea multa scoala. Acelasi lucru se intampla si la baieti, numai ca aceia care au mai mult succes la o varsta frageda sunt cei care stau bine la capitolul finante. Cat priveste numarul de parteneri sexuali, cercetarile efectuate au relevat ca tinerele avusesera mai putini parteneri decat baietii, fiindca ele isi incep viata sexuala mai tarziu. Aproape jumatate din femeile chestionate sunt de parere ca primul contact sexual ar trebui sa aiba loc dupa casatorie. „Nu exista o varsta anume la care se incepe viata sexuala. Ea debuteaza atunci cand organele sexuale sunt mature, varsta difera de la un individ la altul. Depinde de momentul cand simte fiecare ca e pregatit, dar depinde si de educatia primita. Trebuie sa existe o conexiune clara intre minte si organul sexual”, explica sexologul Militaru.
Sa ne culcam zambind
Dr. David Weeks, neurofiziolog la Edinburg Hospital, estimeaza ca persoanele din cuplurile care fac dragoste de trei ori pe saptamana arata cu patru-sapte ani mai tinere decat cei care se multumesc cu mai putin sau deloc. Activitatea fizica determina cresterea nivelului de oxigen, stimuleaza fluxul sanguin si impinge celulele tinere ale pielii la suprafata, ceea ce determina o infatisare mai tanara si o stare de spirit mai buna. Sexologul Dan Militaru considera ca cel mai mare organ sexual al omului este creierul. Sexul are foarte multe beneficii atat pentru individul in sine, cat si pentru cuplu.
O viata sexuala normala si activa asigura calitate vietii, presupune o circulatie vasculara buna. In cuplu, intimitatea presupune o comunicare buna. „Partenerii nu ar trebui sa se culce niciodata suparati”, rade cu subinteles medicul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






