Lectura povestilor sau a romanelor poate fi completata de alte materiale

Se stie ca informatiile pe care le stocam in timpul copilariei si adolescentei, in primii nostri ani de scoala sunt foarte importante, ele fiind baza culturii generale pe care o vom imbogati de-a lungul vietii. De aceea, incepand cu ciclul primar cunostintele pe care micutii le acumuleaza trebuie sa se intipareasca foarte bine in minte.
Povestile, romanele si operele literare studiate in anii ciclului gimnazial pot fi citite, auzite si, atunci cand exista si o ecranizare, chiar vizionate. Care metoda este mai eficienta? Depinde de varsta. Ideal ar fi ca cititul sa fie completat de vizionarile ecranizarilor sau de filmele documentare, considerate a fi materiale complementare lecturii.
Casetele audio le dezvolta imaginatia micutilor
In ciclul primar, pentru copii este foarte important sa li se dezvolte sensibilitatea, imaginatia si creativitatea. „De aceea, casetele audio si cele video cu povesti nu sunt contraindicate, ci din contra. Ei asculta voci, identifica fiecare personaj si reusesc sa intre cat mai bine in atmosfera de poveste. Asculta freamatul padurii, susurul apelor si, astfel, li se dezvolta senzatiile auditive. Ei trebuie sa simta si sa interiorizeze tot ceea ce se intampla in povestea respectiva, intelegand-o si retinand-o mai bine. Daca citeste, el nu simte foarte bine lectura, neparticipand cu toate simturile. De asemenea, in ciclul primar este foarte important ca elevului sa i se dezvolte inclinatia spre citit. Asa ca, lectura si casetele audio ar trebui sa se completeze, nu sa se elimine una dintre ele”, a mentionat institutorul metodist Marilena Leurzeanu.
In gimnaziu, lectura devine prioritara
In cazul elevilor din ciclul gimnazial, lectura nu numai a romanelor din programa scolara, ci si a cartilor menite sa le cladeasca cultura generala a elevilor, devine prioritara. Daca in ciclul primar lucrurile erau putin diferite, o data cu avansarea pe scara maturizarii profesionale a copiilor, cititul cartilor este mult mai indicat decat vizionarea materialelor complementare, cum ar fi ecranizarile. „Sunt cel putin doua aspecte care trebuie avute in vedere. Lectura solicita altfel intelectul decat un film, insa e mai facil de urmarit o ecranizare. Acolo se da totul de-a gata, nu cere atata atentie, imaginatie. Insa, nu poti reveni asupra unor pasaje (asta daca nu urmaresti la calculator sau video), nu le poti analiza. Si apoi, imaginile te fura, poate scapa esentialul. Prin urmare, lectura ar trebui sa primeze”, a mentionat profesorul de limba romana, Raluca Radu. Un alt dezavantaj al ecranizarilor unor carti este ca unele dintre ele nu respecta intru totul „litera cartii”, firul narativ si atunci elevul, pentru ca despre el e vorba, este dus in eroare. „As recomanda lectura, intai si intai, si abia apoi vizionarea filmului. In plus, de cele mai multe ori o carte buna este distrusa de «punerea pe ecran». Cinematografia nu are scopul de a inlocui lectura, este o arta de sine statatoare si nu trebuie pusa in umbra. Bineinteles, aici e vorba doar de cartile ecranizate, nu de cinematografie in general”, a completat pedagogul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




