[ViDEO] Dosarul „Ayahuasca”. Fostul șef DIPI, arestat la Brașov, eliberat la Ploiești!
La nici două săptămâni după ce au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Brașov în dosarul „Ayahuasca”, fostul șef DIPI (Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Poliției), chestorul Gelu Marin Oltean, iubita lui și cetățeanul britanic alături de care ar fi organizat ritualuri cu droguri au fost puși în libertate.
Cei trei fuseseră arestați preventiv, în decembrie anul trecut, la decizia magistraților brașoveni, iar de atunci li s-au prelungit mandatele, tot la Brașov.
Dar, după trimiterea în judecată, dosarul a ajuns la Tribunalul Dâmbovița, moment din care prelungirea mandatelor nu a mai fost în sarcina judecătorilor brașoveni.
Astfel, pe 11 martie, Tribunalul Dâmbovița a decis să prelungească măsura arestării preventive (vezi AICI), dar inculpații au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiești, unde au obținut, ieri, înlocuirea măsurii arestării preventive față de ei cu cea a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile – vezi AICI.
Supravegherea inculpaţilor Youness Amal-Vanessa şi a fostului șef DIPI este în sarcina Poliţiei Oraşului Răcari, iar a britanicului Lishman Thomas Ivor Mowbray – în sarcina Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
„Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpaţii Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin au obligaţia de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale cu coinculpatul Lishman Thomas Ivor Mowbray (interdicţia de comunicare nu se aplică inculpaţilor Youness Amal-Vanessa şi Oltean Gelu Marin, între ei)”, conform deciziei Curții de Apel Ploiești.
Inculpații au interzis să desfăşoare vreo activitate profesională sau extraprofesională în cadrul clinicii Youness și să comunice în vreun fel cu martorii din dosar (interdicţia nu se aplică soţilor, concubinilor şi rudelor sau afinilor până la gradul al IV – lea inclusiv).
Chestorul și iubita lui nu au voie să depăşească raza teritorială a judeţului Dâmboviţa, iar inculpatul britanic – raza teritorială a municipiului Bucureşti (cu excepția cazurilor în care obțin acordul instanței).
Procurorii DIICOT Braşov au dispus trimiterea în judecată a celor trei după ce aceștia ar fi organizat ritualuri specifice medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc.
Pentru detalii despre acuzații, CITIȚI ȘI:
DIICOT BRAŞOV l-a trimis în judecată pe chestorul Gelu Marin Oltean, pentru ritualuri cu droguri
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.