Cultură

BRAȘOV. Porți deschise la Arlechino și la Operă. La Teatru, sunteți poftiți pe scenă!

 

De Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie, ziua în care sărbătorim venirea pe lume a lui Mihai Eminescu. instituţiile de cultură din Braşov au pregătit evenimente menite să-l omagieze pe poetul de la a cărui naştere se împlinesc 170 de ani. Primii au fost cei de la Filarmonică, sâmbătă, când au adus „Pianul cu poeme” pe scena braşoveană. Au fost prezente actriţa Daniela Nane şi pianista Ioana Maria Lupaşcu, iar istoricul Adrian Cioroianu a prezentat un Eminescu mai uşor de înţeles în context istoric şi politic.

La teatrul pentru copii, a X-a ediție

Astăzi, instituţiile de cultură îşi deschid porţile. Cei mai mici dintre spectator, dar și părinții și bunicii sunt aşteptaţi, între orele 9.00 – 16.00, la Teatrul Arlechino. Va fi Ziua Porţilor Deschise, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediţie, iar copiii vor putea intra în spatele lumii poveştilor. Vizitatorii vor fi conduşi, de către actori, într-un tur inedit în incinta teatrului, putând descoperi atelierul de tâmplărie şi croitorie, magazia de decoruri, sala de repetiţii, cabina actorilor etc. De asemenea, copiii vor putea interacţiona cu actorii şi păpuşile din spectacolul „Cine a furat fulgii de nea?!”, regia Georgeta Lozincă. Intrarea este liberă.

La Opera Braşov, în premieră

Opera Braşov marchează, în premieră, Ziua Naţională a Culturii. Astfel, instituţia îşi va deschide porţile către toţi cei doritori să cunoască mai îndeaproape activitatea artiştilor, atât pe cea artistică, cât şi pe cea din spatele scenei. Astăzo.între orele 11 și 13, publicul va putea asista la una din repetiţiile programate pentru spectacolul cu opereta „Văduva veselă” de Fr. Lehar şi va putea vizita clădirea Operei Braşov. De asemenea, Opera Braşov dedică Zilei Naţionale a Culturii şi Recitalul de la ora 5, ce are loc tot astăzi, 15 ianuarie, începând cu ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov. Programul recitalului va fi unul special, alcătuit din piese consacrate din repertoriul românesc (multe dintre acestea pe versurile lui Mihai Eminescu):şi completat cu lied-uri din lirica universală, dar şi melodii compuse de R. Rodgers, ce fac parte din coloana sonoră a îndrăgitului film „Sunetul muzicii”.

Paşii lui Eminescu la Reduta

Tot astăzi, la Centrul Cultural Reduta, dar de la ora 17.00, braşovenii sunt aşteptaţi la primul eveniment al acestei luni – „Paşii lui Eminescu la Reduta”. Asta pentru că Mihai Eminescu chiar a fost în Braşov, chiar la Reduta, în mai multe rânduri. Poetul de geniu a venit la poalele Tâmpei alături de trupa de teatru a lui Mihail Pascaly care a susţinut mai multe reprezentanţii la Reduta. Îndrăgostit iremediabil de Braşov, dar şi de tradiţiile pitoreşti locale, Eminescu va compune poezia „Învia-vor voievozii” în care face referire la Biserica Sfântul Nicolae din Şchei şi la obiceiurile junilor Braşovului. Poezie apocrifă, totuși.
La Reduta, copiii sunt aşteptaţi la un spectacol interactiv, alături de „Magicianul” nostru braşovean, Marian Râlea, care îi va transforma pe prichindei în personaje din basmul eminescian „Făt Frumos din lacrimă”, alături de actori profesionişti din Cluj. Scenariul şi regia aparţin lui Marian Râlea – aflat şi în fruntea distribuţiei. Scenografia la spectacol este semnată de Mc. Ranin. Preţul biletelor în acest caz este 10 lei.

Ulterior, de la ora 18.30, braşovenii sunt aşteptaţi să participe la Maratonul poeziei eminesciene, sub îndrumarea actorului Dan Cogălniceanu. La maraton, intrarea este liberă.

„Eminescu e al nostru, al tuturor”

Teatrul „Sică Alexandrescu” a pregătit un altfel de eveniment în memoria poetului. Un spectacol în care publicul va avea cuvântul. Spectacolul „Eminescu – 170”, care va începe de la ora 19.00, va fi un eveniment unde toţi iubitorii operei eminesciene sunt invitaţi la o seară de gală atât în sală, cât şi pe scenă. În deschiderea evenimentului vor vorbi prof. pr. dr. dr.Vasile Oltean, de la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, prof, Mihaela Malea Stroe, de la Uniunea Scriitorilor, filiala Braşov, apoi vor fi cântece dedicate poetului Mihai Eminescu, precum şi momente de poezie. La recitarea din lirica eminesciană, orice braşovean care doreşte este aşteptat pe scenă.
„Ne-am gândit să oferim publicului braşovean o zi a porţilor deschise. Sunt invitaţi toţi care vor să recite Eminescu, să cânte Eminescu, să vorbească despre Eminescu. Aşadar, vă invităm cu drag, veniţi, citiţi, povestiţi, cântaţi Eminescu. Eminescu este al nostru, al tuturor, este aniversarea lui de 170 de ani şi e un tort frumos pe care vrem să vi-l oferim”, a spus  directorul instituţiei, actorul Gabriel Costea.

Spectacolul e cu intrare liberă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button