Delicte

BRAȘOV. PERCHEZIŢII în desfăşurare, într-un dosar penal cu prejudiciu de 4,3 milioane de lei!

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliţiei Judeţene Braşov efectuează cinci percheziţii domiciliare și au de pus în executare două mandate de aducere, în această dimineaţă, într-un dosar de evaziune fiscală şi delapidare, cu prejudiciu de 4,3 milioane de lei.

Descinderile au loc pe raza judeţelor Braşov şi Prahova.

„Din cercetări, a reieșit faptul că o societate comercială a înregistrat cheltuieli fictive în contabilitate, în scopul diminuării bazei impozabile. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la valoarea de aproximativ 4.300.000 lei. Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept. Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Prahova”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button